19 Dec 2008 01:55Macar atit pot face
Aveam 9 ani, eram ferm convins ca portocalele si bananele cresteau doar in luna decembrie si nu am inteles mare lucru cind matusile mele de la Timisoara ne sunau si ne sopteau ca se intimpla ceva la ei. La putin timp umblam prin casa in patru labe si nu aveam voie sa stam in fata geamurilor, dar vedeam pe cer trasoarele si auzeam focurile de arma care veneau de la Academia Militara.
Imi amintesc ca dintr-o data televizorul functiona aproape non-stop si tot apareau niste indivizi care povesteau de libertate..oare ce e aia ? Eu cu sora-mea nu am iesit din casa, dar taica-miu, fire mai aventuriera, a batut strazile si se intorcea acasa cu povesti si capturi: poze cu “teroristi”, soldati, taburi si urme de gloante in cladiri.
Imi pare rau…asta este tot ce-mi aduc aminte, dar sper ca intr-o zi sa aflu ce s-a intimpla atunci, daca nu pentru mine macar pentru linistea pentru celor care au murit acum 19 ani ca eu sa aflu ca bananele cresc in fiecare luna si ca in autoservire nu exista doar compot de caise si creveti vietnamezi.
English 
Română
Din pacate cam asta e tot ce putem noi face.
De aflat, cred ca noi vom afla, dar vor mai trece niste zeci de ani.
eu chiar am plans cand l-au impuscat pe ceausescu. la gradinita/scoala ne invatau ca tovarsu’ ne trimite banane/portocale, asa ca m-am suparat la gandul ca nu o sa mai vad niciodata aceste fructe din moment ce l-au impuscat.
eu si fratemiu eram pe-afara in ziua cu pricina, mama era la servici. ne miram ca nu mai era nici un copil pe-afara la joaca. cand a venit mama de la servici ne-a dus la tara, la bunici. in ziua aia ne-a cumparat mult suc(yey) si ne-a zis ca nu avem voie sa bem apa de la robinet, se zvonea ca ar fi otravita.
Yup, am păţit şi eu ceva de genul. Eram destul de mic totuşi, dar ştiu că eram în faţa prefecturii aici la noi şi ţineam o făclie în mână strigând jos Ceauşescu.
La noi nu s-a tras. Că suntem oraş micuţ…dar îmi aduc aminte ce reacţie am avut când am intrat în casa lui Ceauşescu (avea câte una în fiecare oraş) şi am observat acolo o grămadă de piese de artă — majoritatea originale — şi un lux cum sincer, nici la TV nu văzusem. Casa e acum muzeu. Merită văzut. În Tg-Jiu dac-ajungeţi..