De ce nu scriu ? Pai…

1. Nu am timp. Suna ciudat cind esti plecat in vacanta de 11 luni, dar credti-ma ca este complicat cind ai de impachetat, mers la autobuz, asteptat dupa autobuz, cautat hostel, explorat zona, facut planuri pentru urmatoarea zi, cautat de mincare, facut noi cunostiinte, etc.

2. Experientele mele sunt foarte subiective. Pina acum am la activ 75 de tari vizitate (+/- ca trebuie sa mai recapitulez), asa ca foarte multe lucruri nu-mi trezesc interesul atit de tare incit sa scriu despre ele. Munti am mai vazut, ruine, lacuri, paduri, temple, biserici, orase, cladiri, parcuri si altele de asemenea. Nu cred ca vrea nimeni sa stie la ce ora m-am trezit, cite beri am baut, asa ca ma abtin de la a mai comenta…

In schimb… fac poze. Putine, dar totusi sunt ceva poze care puteti sa le vedeti pe Picasa. Unele au chiar si o mica descriere :)

3. Cind am timp si as putea sa scriu o dau in porno ca ma f… lenea.

Asa ca dragi cititori, aveti rabdare… multa rabdare. Daca vreti informatii up-to-date puteti sa dati subscribe pe Facebook sau sa va uitati la harta (este actualizata mai des decit blog-ul, dar mai rar decit Facebook-ul).

Cit mai continui ?

Inca nu stiu… initial era vorba ca ma plimb pina la sfirsitul lui 2012, dar deja simt o oarece oboseala. Prin multe tari am trecut mai repede decit trebuia, dar daca as face totul in amanunt mi-ar trebui 10 vieti nu 2 ani.

Deja simt o oarece oboseala de la viata asta de nomad … impachetat, autbuz, avion, etc, despachetat.. citeva zile mai tirziu iar de la capat.

Acum sunt prin Asia si ma gandesc sa iau o “pauza” sa ma opresc citeva luni intr-un loc cunoscut si sa ma relaxez… pe lista este Bangkok si cam atit :)

Daca o iau mai usor, atunci probabil termenul de sfirsitul lui 2012 se mai decaleaza cu citeva luni..poate ani.

Oricum, sa vedem cum este vremea miine.

Dupa excursia in Antarctica am luat un autobuz din Ushuaia spre Puerto Natales. Drumul a presupus trezirea la 3:00, schimbarea a 3 autobuze, trecere cu ferry-ul prin strimtoarea Magellan si multe ore prin desert.

Puerto Natales

Perto Natales este orasul gateway pentru cei care vor sa mearga in Torres del Paine si pentru cei care vor sa plece cu Navimag (un ferry care merge prin fiorduri pina la Puerto Montt). Orasul este mic, are citeva restaurante, baruri si multe magazine pentru echipament montan.

Torres del Paine

TDP este un parc national foarte popular pentru drumetii si campat. Cel mai popular traseu se numeste W si dureaza 5 zile, timp in care vezi un ghetar, niste lacuri, iar la final the “Torres”. Cum cortul pentru mine este o chestie SF, am preferat sa stau la refugii (un fel de cabane care pentru o gramada de bani iti inchiriaza un pat si un sac de dormit) in cele 5 zile cit a durat traseul W. Traseul  are o dificultate medie in schimb pentru mine a fost destul de greu din lipsa conditie fizice… in medie faci cam 12-14 km/zi cu diferente de nivel de ~500m.

In ultima zi cind trebuia sa urc sa vad the “Torres” a plouat non-stop, asa ca m-am multumit cu pozele de pe internet.

Pozele mele sunt pe Picasa.

 Puerto Montt si Puerto Varas

Din pacate Navimag, ferry-ul care trebuia sa ma duc in Puerto Montt printre fiorduri, a avut un accident cu citeva zile inainte sa ajung eu in Puerto Natales, drept pentru care cursele erau suspendate pe termen nedeterminat… asa ca am zburat cu un low-cost pina in Puerto Montt de unde am luat un bus catre Puerto Varas – la 20km de aeroport.

Puerto Varas este un orasel linistit pe marginea unui lac, inconjurat de vulcani (in Chile exista zeci de vulcani activi). Daca nu sunt nori privelistea este minunata, iar oamenii sunt foarte relaxati. Pare un fel de statiune montana unde oamenii vin sa se relaxeze la o terasa pe malul lacului.

Pozele cu vulcani.

Cruce de lagos

Din Puerto Varas am trecut in Argentina printr-o combinatie de autocare si vapoare. Dimineata incepe cu un autocar, dupa care se traverseaza primul lac (Todos los Santos) si un popas intr-un sat “eco”. Urmeaza un alt autobuz, passport control, o alta trecere de lac, autobuz si al 3-lea lac care ne duce pina la Bariloche. Toata smecheria dureaza cam 14h si chiar daca la inceput e fun, dupa al 2-lea lac deja devine plictisitor. Din fericire nu trebuie sa cari nimic pentru ca totul este aranjat, dar e destul de obositor.

Pozele de pe drum.
Mai la nord de Puerto Varas nu am fost in calatoria asta, dar se cere o alta incursiune in Santiago de Chile (am fost acum 2 ani acolo), Valparaiso si poate mai la nord spre Atacama.

Insula Pastelui

Insula Pastelui este una din cele mai izolate locatii de pe glob unde traditional se putea ajunge doar cu avionul din Santiago de Chile. De curind Lan a  inaugurat un zbor si din Lima, asa ca nu am ratat ocazia si am facut o mica incursiune.

Zborurile sunt rare si scumpe. Daca incerci sa cauti un zbor pe un site international gen Expedia, pretul este aberant undeva pe la $1400, dar daca esti in Chile sau Peru si cauti pe site-ul local in spaniola, preturile incep de pe la $400 (smecheria asta am invatat-o de la o gagica din Canada cind eram in Puerto Natales). Cel mai ieftin bilet pe care l-am gasit a fost undeva pe la $650 – cam scump, dar altceva nu exista din pacate in luna cind eram eu in Lima.

Insula este celebra pentru statuile care le gasesti presarate peste tot. Nu se stie exact scopul pentru care au fost facute, dar arata cool. Chiar daca este un monument UNESCO, sunt doar citeva statui (din 800+) care sunt cu adevarat breath-taking, majoritatea fiind distruse.

Insula in sine este o flegma, pentru ca un tur complet cu un ATV cu toate opririle de rigoare la statui a durat putin peste 4h si am parcurs ~30km.

Cum zborurile sunt rare (am ajuns miercuri la ora 05:00, iar urmatorul zbor era duminica) esti obligat sa o arzi pe insula, fara a avea prea multe lucruri de facut. Statuile le vizitezi intr-o zi pe toate, dupa care mai poti vizita craterul unui vulcan unde cresc nuferi sau sa mergi cu barca la pescuit.

Fiind o insula turistica, totul este scump. Cazare sub $60/noapte nu am gasit, o masa la restaurant era cel putin $40 (asa ca am mincat multe empanadas de $4/bucata), taxa de intrare in parcul national este $60 (Lonely Planet zicea $5, dar se pare ca au crescut-o recent), inchirierea unui ATV este $60/zi, orice tour organizat incepea de pe la $60-$70, iar o zi de diving costa $150.

Chiar daca unele privelisti sunt uimitoare, overall mi s-a parut o japca – avionul scump si totul pe insula scump asa ca nu o recomand ca excursie in sine decit daca faceti un stop-over de la Santiago in drum spre Tahiti (zborul de la Santiago de Chile continua spre Tahiti si se pare ca multi americani fac acest stop-over).

Pozele sunt aici.

Puerto Iguazu – cascadele in Argentina

Dupa ce faci poze din partea braziliana, in partea argentiniana e timpul sa te uzi pentru ca mergi deasupra sau chiar pe sub cascadele care le-ai vazut de la distanta cu citeva zile inainte. Parcul este enorm in Argentina, are citeva carari (lower trail, upper trail), un trenulet care te plimba prin zona. Ei zic ca poti sa petrecei 2 zile aici, eu am stat de dimineata de pe la 8 pina pe la 17:00 si a fost oarecum suficient… desi exista multe activitati care nu le-am facut: safari-uri si alte smecherii.

Pozele din Argentina sunt aici si pentru comparatie cele din Brazilia aici.

Buenos Aires – party non stop

Comentariile cred ca sunt de prisos, trebuie sa experimentezi orasul ca sa-l intelegi. Asta a fost a 3-a vizita a mea si tot ma uimeste: tango, arhitectura, petrecerile, restaurantele, parcurile, cladirile, oamenii si stilul lor viata relaxat.

Poze de la prima incursiune in Feb 2010.

Ushuaia – Fin del mundo

Ushuaia isi disputa titlul de “cel mai sudic oras de pe glob” cu un mic sat din Chile numit Puerto Williams. Ushuaia pretinde ca e oras pe cind Puerto Williams e doar un sat de pescari, deci nu e demn de asa titlu. Oricum “orasul” este simpatic, are un aer de orasel montan pe malul canalului Beagle si cred ca traieste doar pentru turistii veniti sa se pozeze cu “Fin del mundo” sau care se imbarca spre Antarctica.

Aproape zilnic pleaca vapoare catre Antarctica, deci este locul ideal unde poti gasi o oferta “last-minute”, asa cum am gasit eu.

De ajuns se ajunge fie cu o combinatie de autobuze (de genul 50h din Buenos Aires) sau zburind 3h. Zborurile sunt in general pline si scumpe, deci trebuie rezervate in avans.

Ceva poze din oras.

Bariloche – o copie nereusita dupa Elvetia

Desi are ceva radacini in Elvetia (niste elvetieni au pus bazele orasului prin 1900) orasul incearca sa copieze  Elvetia, fara prea mult success dupa parerea mea: prea multa ciocolata (nu neaparat cea mai buna calitate), fondue cu o brinza de origini necunoscute, lacuri pe care nu se intimpla nimic.

Orasul cica este o statiune de ski, dar vara este o teapa pentru turisti – preturi exagerate, calitate proasta.

Un singur lucru bun am gasit in orasul asta, un restaurant care stie sa gateasca steak-ul medium rare cum imi place mie.

Nu foarte multe poze aici.

Mendoza – peste 1000 de vinarii

Pacat ca in Argentina nu prea exista cultura brinzeturilor imputite… in rest vin si friptura cit cuprinde. Tururile de vinarii sunt chiar interesante si vezi diverse tehnice si poti aprecia mai bine un vin.

Niste poze din tura asta si poze de anul trecut.

Salta – numele spune tot

Un oras de tranzit, chiar asa a fost conceput pentru ca era la jumatate distantei dintre minele de argint din Bolivia si nu stiu ce alt oras important unde imbarcat argintul pe vase sa-l trimita la imperiul spaniol.

Desertul de sare este impresionat, iar muzeul de arheologie are 3 mumii de copii foarte bine pastrate (cind zic foarte bine, adica au piele si arata creepy).

Pozele, inclusiv cu incercarile mele de sarituri sunt aici.

Sumar

Am vizitat doar citeva orase din Argentina, dar mai sunt o gramada de zone ce merita atentia unei alte calatorii: El Calafate, El Chalten si Cordoba sunt doar citeva orase care imi vin in minte acum.

Gratarul este prezent in orice casa, dar cu toate astea nu pot sa zic ca stiu sa gateasca friptura foarte bine… in schimb carnea face aproape toata treaba fiind exceptionala.

Carnea combinata cu vinul si  pasiunea argentinienilor pentru fotbal, tango, muzica sau viata face din Argentina o intrare permanenta pe lista mea de locuri de re-vizitat.

Daca ati vazut filmul Hostel de acum citiva ani, nu trebuie sa ramaneti cu impresia ca hostel-ul este un loc de cazare imputit unde cineva vrea sa te faca friptura.

Hostelul nu este neaparat ceva ieftin si prost…exista si cazuri din astea, dar in general ies din atentia calatorilor datorita comunitatilor puternice.

Daca vrei sa rezervi o camera la un hotel ai un milion de site-uri care iti ofera acelasi lucru + site-ul hotelului + alte mii de agentii de turism. La hostel-uri lucrurile stau mult mai simplu pentru ca exista doar 2 site-uri mari si late: HostelWorld.com si HostelBookers.com, ultimul aparut mai recent pe piata si incearca sa muste din market-share-ul HostelWorld.

Fiind doar 2 site-uri, review-urile sunt concentrate si nu trebuie sa alergi pe alte site-uri sa vezi ce spune lumea despre un anumit hostel. Informatiile in general sunt de bun simt si te prinzi repede daca un hostel este ok sau nu pentru ca oamenii in general lasa comentarii negative despre lucruile care nu le plac: baia nu este curata, prea mult zgomot, etc.. asa ca e destul de simplu sa filtrezi rezultatele.

Unde dormi ?

La hostel-uri dormi in camere comune (va amintiti de taberele din scoala?), de multe ori dotate cu paturi suspendate. Camerele pot sa aiba de la 2 la 20 de paturi, dar am auzit de un hostel unde sunt 150 de paturi. Exista si camere private cu 1-2 paturi pentru cei care doresc intimitate, dar nu toate hostel-urile le ofera.

Cam toate hostel-urile iti ofera dulapuri (fie iti dau ei cheie fie folosesti un lacat personal) unde poti sa-ti lasi chestiile importante. Eu in general imi las acolo rucsacul mic in care am laptop-ul, iar rucsacul mare cu haine ramane pe jos linga pat… nu cred ca o sa plece careva cu hainele mele.

Baia

Subiectul baie este destul de larg… unele hostel-uri au cite o baie per camera, sau sunt bai comune folosite de mai multe camere sau sunt impartite in toalete si dusuri. Sunt nenumarate posibilitati, unele mai bune decit altele.

In general baile in afara de hirtie igienica nu-ti ofera consumabile, deci trebuie sa ai la tine sapun, sampon, etc. La unele hostel-uri am vazut zone de “share” in care poti sa lasi ce ai prea mult si sa iei ce-ti lipseste.

Unele hostel-urile iti ofera proasoape individuale gratis sau pe bani, dar cel mai sigur e sa ai propriul prosop. Cind primesc prosop imi spal prosopul personal si-l pastrez pentru urmatorul hostel.

Bucataria si locul de luat masa.

Pentru ca cei care stau in hostel-uri incearca sa-si reduca cheltuielile, de multe ori prefera sa-si gateasca singuri mincarea.. asa ca bucatariile din hostel-uri sunt dotate cu tot ce-ti trebuie, tu doar trebuie sa cureti dupa tine.

Poti sa-ti lasi lucruri in frigider, nu am vazut sa dispara, dar trebuie sa-ti treci numele pe ambalaje sa nu se incurce lucrurile.

Pentru ca in Argentina gratarul (numit asado) este foarte popular cam toate hostel-urile au in curte un gratar pe care poti sa-l abuzezi.

Spatiile comune

Fie ca este bucataria, locul de luat masa, camera cu televizor, gradina, terasa, receptia, toate aceste spatii comune sunt facute pentru a facilita interactiunea dintre oaspeti.

Internet

Internet-ul si folosirea calculatoarele din dotare peste tot este gratuita… pina acum nu am intilnit hostel care sa-mi ceara bani pentru internet, dar hoteluri care sa ceara 25 EUR / noapte pentru internet sunt din ce in ce mai multe.

La un hostel aveam chiar si 15 minute de convorbiri internationale gratuite zilnic.

Alte servicii

Unele hostel-uri ofera si alte servicii suplimentare de genul: masini de spalat care pot fi folosite gratuit sau contra unor sume marunte, copiatoare, fax-uri sau imprimante.

Toate hostel-urile pot sa-ti dea macar indicatii daca nu chiar sa-ti si rezerve excursii in zona sau bilete de autobuz, avion etc. Mariles hostel-uri au o agentie de turism integrata, care in general are preturi mai mici decit la agentiile din oras.

La majoritatea hostel-urile gasesti o sectiune de Book Exchange.. unde poti sa lasi cartea care o ai cu tine si sa iei alta carte. In felul cari dupa tine doar 1-2 carti pe care poti sa le schimbi sa citesti si altceva.

Activitati

Majoritatea hostel-urilor organizeaza activitati zilnice: pizza night, asado (bbq), degustari de vinuri (in Mendoza cel putin), poker night sau alte chestii fun.

Cit costa ?

Aici este partea care mie imi place. Se pare ca pretul mediu este undeva pe la $10/noapte pentru un pat intr-o camera cu mai multe paturi (dorm room).

In Brazilia, care este o tara scumpa, am platit si $20/pat/noapte, dar acum in La Paz platesc in jur de $6/pat.

Alta chestie misto la hostel-uri este ca nu trebuie sa le dai credit card in avans, asa ca daca nu ajungi la rezervarea facuta nu-ti iai nimeni capul, cel mult pierzi 10% din avansul platit prin internet (adica $1-2) la rezervarea facut pe HostelWorld sau HostelBookers.

Termenii in general sunt flexibili, deci poti sa le spui oricand ca nu stai 5 zile cit ai rezervat si pleci dupa doar 2, sau vrei sa-ti mai extinzi sederea. Pretul este in general fix, nu ai parte de cele 100 de magarii care le fac hotelurile cu ratele afisate la receptie, pe internet sau prin agentii de turism.

Check-out inseamna ca trebuie sa eliberezi patul, dar nu te da nimeni afara din hostel asa ca poti folosi in continuare zonele comune, baile sau internet-ul. In Mendoza, Argentina aveam un autobuz ce pleca la 00:30, asa ca am facut check-out de dimineata, mi-am pus lucrurile intr-un dulap pus la dispozitie de hostel si am ramas in zona pina seara tirziu.

Si totusi, partile rele ?

Nu totul este miere asa ca exista si parti mai nasoale. De ex. poti sa dai de unele hostel-uri unde apa calda sa fie ceva raritate sau sa ai colegi de camera care sunt certati cu sapunul si apa calda sau caldura sa lipseasca sau zgomotul de la bar sa nu te lase sa dormi sau sa te trezesti in mijlocul noptii cind se intorc de la distractie o parte din colegii de camerea sau locatia sa nu fie cea mai buna sau multe alte posibile probleme.

Multe nu sunt chiar asa grave daca nu le dai atentie si-ti vezi de treaba da, dar unele sunt nasoale asa ca ce poti face este sa te multi la urmatorul hostel de pe lista.

Pina la inceputul lui Ianuarie 2011 curul meu a dormit doar in hoteluri care apareau in Top20 pe Tripadvisor, iar acum cind ma uit in urma citi bani am cheltuit imi dau seama ca puteam calatori o viata cu banii aia.

Sunt momente in care imi doresc o camera @Intercontinental HK, dar imi trec repede momentele alea cind ma uit la preturi :)

28 Ianuarie 2011 – Prima zi pe mare

Instructiunile primite de la agentie spuneau ca la ora 16:00 trebuie sa fiu in parcarea portului Ushuaia de unde vom fi dusi cu autocarele la vapor.

Dupa ce mi-am cumparat bilete de autobuz pentru Puerto Natales, in jur de 15:30 m-am infiintat in parcare unde deja era o masa de oameni strinsa in asteptarea autocarelor.

Reprezentantii GAP au aparut cu 4 autocare si o lista de pasageri. Numele meu nu era pe lista, dar dupa ce mi-au verificat voucher-ul m-au lasat sa urc in autocar.

Pe barca totul s-a desfasurat ca un check-in normal… m-am dus la receptie, am dat pasaportul si in schimb am primit un numar de camera, dar nici o cheie. La bord exista o politica: open doors, care spune ca usile de la camere nu se inchid. Bagajul lasat la hotel la prinz ma astepta la intrarea in camera…nice.

Dupa ce ne-am acomodat cu camera, la ora 17:00 aveam programat instructajul privind masurile de salvare la bord: am testat veste de salvare, capitanul a emis ordinul de “abandon ship”, ne-au grupat, numarat de citeva ori si exercitiul s-a terminat cu o vizita in barcile de salvare. Totul a decurs normal deci la ora 18:00 s-a ridicat ancora si am plecat din Portul Ushuaia condusi de un pilot argentinian pina la iesirea din Canalul Beagle.

Pozele din prima zi sunt pe Picasa.

29 Ianuarie 2011 – Drake Passage foarte prietenos

Oceanul fiind foarte linistit am navigat la viteza maxima prin Drake Passage toata ziua si noaptea.
In timpul zilei am avut mai multe lecturi despre pinguini, balene, foci si alte animale care aveam sa le intilnim in calatorie, iar dupa-amiaza am fost invitati la un cocktail de bun venit din partea capitanului (ucrainian) si a echipei lui.

Noaptea evident s-a terminat spre dimineata in bar :)

Pozele tot pe Picasa.

30 Ianuarie 2011 – Inca putin din Drake Passage

Programul spunea ca trebuie sa navigam timp de 2 zile prin Drake Passage, dar oceanul fiind foarte calm am avansat mai rapid decit ne asteptam asa ca era timpul sa ne pregatim pentru Antarctica.
Micul dejun s-a mutat de la ora 8:00 la 7:30, iar la ora 8:30 aveam programata sesiunea de testat cizmele de cauciuc urmata de training-uri despre cum o sa decurga vizitele pe uscat, cum sa ne urcam si cum sa coborim din Zodiac si o lectie obligatorie despre “regulile din Antarctica”.

Aparent Antarctica este guvernat de un organism international care a emis un set de reguli pentru pastrarea vietii salbatice. Cea mai importanta regula: look but don’t touch.. deci nu se pune problema sa prind un pinguin :(
Dupa prinz, la ora 14:00, aveam sa experimentam prima coborare pe o insula Aitcho, o insula sub-Antarctica.
Prima coborire a fost putin dezamagitoare pentru ca in mintea mea Antarctica insemna continentul de gheata, dar noi am avut parte de noroi, rahat de pinguini si o duhoare aproape insuportabila… dar cu niste pinguini “fluffy” in peisaj.
Prima coborire avea sa fie sa ne aduca si primul incident..o cucona, ca altfel nu stiu cum sa ma refer la ea fiind undeva pe la 70 ani, din Australia a alunecat prin namol, a cazut si si-a fracturat mina.

Pozele evident pe Picasa.

31 Ianuarie 2011 – Debarcam in Antarctica

Trezirea a fost cam brusca pe la 6:30 cind in difuzoare eram anuntati ca linga vaport sunt  doua balene Humpback. Toata lumea a dat navala pe punte sa faca poze, dar se pare ca au disparut pina am reusit noi sa le pozam – mie cel putin nu prea mi-a iesit.

La ora 8:30 am mai avut parte de o coborire pe Cuverville Island, alta insula sub-antarctica dar plina de zapada de data asta.

Dupa amiaza toata lumea excitata pentru ca aveam sa punem piciorul pe continent. Pentru multi, inclusiv pentru mine, este al 7-lea continent pe care pun piciorul.

Debarcarea continentala a avut loc la Neko Harbour.

Bucuria de dupa-amiaza a fost repede stricata de faptul ca doctorul de la bord a decis ca trebuie sa o evacuam pe Janet (cucoana accidentata ziua anterioara), asa ca am luat-o spre nord catre insula King George unde un avion din Chile avea sa vina sa o recupereze sa o duca la un spital. Pentru noi insemna ca o luam la nord, de unde am facut prima debarcarea si pierdeam timp cu miscarea nord-sud.

Pozele pe Picasa.

1 Februarie 2011 – Cind ne scaldam in Oceanul Antarctic

Dimineata am ajuns la King George Island unde Janet a fost evacuata. Insula este foarte interesanta din punct de vedere geografic pentru ca aici SUA are granita cu China, Rusia, Chile si Brazilia printre altele :)

Dupa o debarcare la Halfmoon Island am pornit spre Deception Island unde am ajuns dupa cina.

Deception Island este defapt craterul unui vulcan inca activ.. asa ca aici am avut parte pe linga vizitele de rigoare la o veche statie de “whaling” (transformat balene in ulei si alte produse ce se foloseau acum 50 de ani) si de celebra baie in Oceanul Antarctic.

Fiind vorba de craterul unui vulcan activ, nisipul este fierbinte, iar apa la mal este cu “citeva” grade mai calda decit normal. Faptul ca ploua marunt si ca apa avea 1-2 grade nu ne-a oprit sa ne dezbracam si sa intram in apa :)

Toate pozele.

2 Februarie 2011 – Port Lockroy

Peste noapte capitanul a dat gaz sa recuperam din timpul pierdut cu evacuarea si dimineata am ajuns la Port Lockroy.

Pe linga vizitele obligatorii la pinguini si la oasele unei balene, ne-am pus in cap cu cumparaturi (eu nu am cumparat nimic ca nu am unde sa car) si am trimis carti postale din gift-shop-ul amenajat pe una din insule.

Prinzul a fost absolut superb pentru ca a iesit soarele iar staff-ul de la restaurant ne-a pregatit barbeque pe punte in timp ce vaporul se plimba lin printre icebergs.

Dupa amiaza am facut niste ture in Zodiac printre ghetarii din Pleaneau Island in cautarea de Leopard Seal.

Overall asta a fost ziua care mi-a placut cel mai mult. iar vremea a fost superba toata ziua.. mai putin pe seara cind a inceput sa bata vintul spre dezamagirea camperilor care nu si-au realizat visul de a dormi o noapte in Antarctica.

Pozele.

3 Februarie 2011 – Misiune de salvare

Dimineata am facut ultima coborire pe Danco Island, iar dupa-amiaza ne-am pornit spre Deception Island unde trebuia sa recuperam niste pasageri de pe un alt vaport (Polar Star) ce a fost avariat cind a lovit niste roci.

Prima incercare de transfer a pasagerilor in open-waters a fost un dezastru total, asa ca impreuna cu Polar Star ne-am indreptat spre Deception Island unde transferul s-a facut rapid. Am luat la bord ultimill 8 pasageri din cei 71 care erau pe Polar Star.

Se pare ca Polar Star (un spargator de gheata rusesc) a lovit niste roci si si-a deterioarat “hull”-ul (chiar nu stiu cum se traduce asta in romana) exterior (avea 2, deci nu s-a scufundat) si din motive de siguranta/asigurare nu putea sa se intoarca in Ushuaia cu pasageri la bord.

4-5 Februarie – Drake Passage

Dupa ce am recuperat cei 8 pasageri de pe Polar Star ne-am indreptat direct spre Drake Passage unde aveam sa petrecem ultimele 2 zile ale calatoriei.

Si de data asta Drake Passage-ul a fost foarte ingaduitor cu noi, desi sunt sigur o sa se razbune cu alta ocazie pe pasagerii MS Expedition.

In drum spre Ushuaia am trecut si pe linga Capul Horn.

Recapitulare

Chiar daca dupa primele 2 zile mi-au iesit pe nas pinguinii care ii vedeam peste tot, experienta este cu adevarat speciala mai ales dupa ce vezi niste balene la citiva metri de tine.

Calatoria in sine este destul de complicata si scumpa, nu e chiar o vacanta in Bahamas, dar foarte rewarding mai ales ca echipajul de pe MS Expedition a foarte meserias cu indicatiile si lecturile zilnice.

Nu prea ma pricep la povestit, asa ca daca aveti intrebari.. formularul de mai jos va asteapta.

In Ushuaia am ajuns pe 27 Ianuarie in jur de prinz cu un zbor de 3.5h de la Buenos Aires. Chiar linga mine in avion a stat un roman din Brasov care impreuna cu un mic grup faceau un tur de Patagonia.

Planul initial pentru Ushuaia era sa-mi fac poze cu “Fin del mundo” (este un afis in port, dar ideea in sine este interesanta), sa stau 2 nopti dupa care sa plec spre Torres del Pain (Puerto Natales in Chile) asa ca dupa ce m-am cazat m-am pus pe treaba si am colindat agentiile de turism din port care vindeau tururi in canalul Beagle.

Calatoria de 4h pe canal nu are nimic spectaculos decit vederea panoramica de pe o mica insula. In rest poti vedea niste cormorani, lupi de mare, un far, iar la pinguini ne-au dat teapa pentru ca erau departe si nu aveam timp.

Seara la intoarcere am luat-o la picior pe strada principala din oras sa vad cam ce e de facut si cu gandul sa ma informez cum este cu calatoriile in Antarctica. Stiam de la Razvan ca exista oferte last-minute la preturi “bune”.

Orasul este mic dar dragut: orasel de munte, cu multe magazine de sport si hainte groase, restaurante, hoteluri si agentii de turism.

O agentie avea afara un afis cu last-minute Antarctica deal: US$ 3149, asa ca am intrat sa ma interesez.

Eu: cind pleaca vaporul ?

Belen: Miine la ora 16:00.

Ops.. era ora 19:30 si nu eram pregatit cu haine groase (aveam doar un polar care era suficient pentru plimbat prin Ushuaia). Dupa ce tipa de la agentie mi-a facut o lista cu ce-mi trebuie (la categoria gear) si m-a asigurat ca pot sa le inchiriez  nu mi-au trebuit mai mult de 30 de secunde sa zic ok.

La pret nu am reusit sa modific nimic, era batut in cuie: US$ 3149 pentru 10 zile, in care am incluse toate mesele (mic dejun, prinz, cina), toate taxele si cizmele de cauciuc (aparent trebuie sa debarcari). Pretul pachetului daca il rezervai din timp era de US$ ~6000..deci oferta era buna.

Am transferat bani pe card, am sunat la banca sa ma asigur ca pot sa fac tranzactia cu pricina (un general am limita la cumparaturi de 2000 EUR) si m-am pus pe completat hirtii : chestionare medicale, informatii despre asigurare medicala, persoane de contact (Savi, esti persoana de contact btw), autorizare pentru credit card etc.

Problema era ca vaporul este operat de o firma canadiana (Gap Adventures) si toate actele au fost scanate si trimise prin e-mail la biroul lor din Toronto, unde programul de lucru se terminase.

Cind am plecat din agentie nu stiam daca plec sau nu ziua urmatoare… Belen mi-a promis ca-mi trimite un e-mail cind are confirmarea de la Gap.

Am plecat sa inchiriez haine (mi-am luat niste pantaloni de ski si o parka – o pufoaica) si sa-mi cumpar manusi, caciula si sosete groase.

A doua zi pe la 9 am primit e-mail de la Belen ca totul e ok sa ma duc la agentie la 10 sa-mi ridic voucher-ul.

Plecarea

Mi-am luat voucher-ul (o hirtie pe care scrie welcome to our cruise) si indicatiile de rigoare: pina in ora 12:00 trebuia sa duc bagajul la un hotel, iar la ora 16:00 trebuia sa fiu in parcare de unde se pleca cu autocarele in port.

Am luat un taxi pina la hostel, mi-am strins toate chestiile, am platit si am plecat la hotelul cu pricina sa las bagajul.

La 16:00 ne-au urcat in citeva autocare si ne-au dus in port unde ne-am imbarcat pe M/S Expedition Monrovia.

Vaporul

Ma asteptam ca voporul sa fie ceva horror, dar este chiar foarte misto. Se pare ca toti cei cu last-minute au fost cazati la etajul 2 (Deck 2) in camere cu 3 paturi. Stau in camera cu un olandez si un neamt. Baia este mica, dar foarte curata, iar dusul are apa calda.

Vaporul are biblioteca, sala de lectura, bar, restaurant, sauna, gym, gift shop si mai multe punti de unde poti sa admiri peisajul.

Dupa un instructaj obligatoriu al masurilor de sigurata in care ne-au pus veste de salvare si ne-au suit in barcile de salvare am plecat la drum.

Barul are preturi decente pentru ce puteau sa ne faca: o cola este US$ 2, o bere este US$ 4, iar 40ml de Vodka sunt US$ 5.

Avem si WiFi unde pentru 1 MB platesti de la US$ 2.5 la US$ 1 in functie de cit trafic cumperi, asa ca nu o sa pun prea multe poze in timpul calatoriei.

Oamenii

In total suntem 120 de pasageri + 26 de oameni in echipaj sau asa ceva.

Media de virsta a pasagerilor este destul de ridicata.. as zice trecuta de 40, iar majoritatea sunt native english speaking (americani, englezi, australieni) cu mici exceptii din ce am cunoscut pina acum: un cuplu de spanioli, olandezul si neamtul cu care sunt in camera, niste chinezoice si 2 cupluri de japonezi.

Traseul

Programul spune ca timp de 2-3 zile navigam prin Drake Passage (aparent ape foarte agitate pentru ca se intilnesc doua oceane aici) dupa care ajungem in Antarctica unde timp de 4 zile navigam pe linga peninsula si niste mici insulite dupa care ne intoarcem tot prin Drake Passage.

Teoretic in fiecare zi de Antarctica vom merge pe uscat cel de cel putin 2-3 ori.

Programul in detaliu se poate vedea pe site-ul GAP.

Urmatoarele 2 zile o ardem prin Drake Passage, ascultam prezentari facute de diversi experti in viata marina (pinguini, balene) si ne imbatam :)

Transportul

O calatorie cu autobuzul local costa de la 2 R$ (3.7 RON) la 5 R$ (9.5 RON). O chestie interesanta este ca in toate autobuzele (sau in statiile tip capsula) este cite un operator de turnichet la care platesti biletul. Daca nu platesti nu ai cum sa te sui in autobuz sau sa cobori. Intrarea se face doar pe usa din fata unde este si individul asta.

Taxi-urile pleaca cu 3.5 (6.6 RON) sau chiar 4 R$ (7.5 RON) pe aparat si mai adauga cite 1 – 1.5 R$ (1.9 – 2.8 RON) pentru fiecare km.

Autobuzele long-distance sunt scumpe.. sau cel putin mie asa mi se par: pentru 300km de la Curitiba la Florianopolis am platit 55.10 R$ (104 RON), iar pentru autobuzul Florianopolis – Foz de Iguazu am platit 247 R$ (467 RON) pentru circa 900 km.

Mincarea

Majoritatea restaurantelor populare sunt pe stilul “rodizio”, adica platesti o taxa fixa si cit stai la masa se plimba niste gigei cu mincaruri pe la tine de unde te servesti. Exista rodizio de carne, rodizio de pizza si ce am descoperit rodizio de sushi. Eu am platit cam 50 R$ (94 RON) pentru un meniu la care se adauga bauturile…exista si mai ieftin, dar nu cu mult.

O sticla de apa plata este si ea cam 1.5 –  2 R$, o merdenea (sau alte chestii conexe ce se maninca la colt de strada) sunt cam 2 R$.

Sunt foarte populare buffet-urile unde platesti la kilogram. Iti alegi ce vrei si la sfirsit ti se cintareste farfuria.

Barurile

La baruri am descoperit un sistem interesant de taxare. Toata lumea care intra in bar primeste la intrare o bucata de hirtie (inseriata) pe care e trecut numele tau.

Cind vrei sa comanzi ceva, dai hirtia chelnerului si el marcheaza acolo ce bautura ai comandat, iar la iesirea din bar treci pe la casa unde achiti consumatia de pe hirtie.

Din punct de vedere fiscal totul este foarte transparent pentru ca automat pentru fiecare hirtie emisa la intrare trebuie sa ai fie o plata la final fie o hirtie goala. Daca pierzi hirtia platesti 400 R$ (757 RON) “amenda”. Sistemul este misto cind sunt mai multi ca nu stai sa calculezi cit a avut fiecare.. fiecare isi platesti consumatia de pe hirtia lui :)

Tot legat de fiscalizare bomba de la colt care vinde hot-dog are si ea un sistem de hirtii: pe o hirtie (inseriata) se marcheaza comanda – tu primesti un cotor, un gigel executa comanda si o paseaza unui alt gigel ti-o serveste in schimbul cotorului cu numar.

Drumul a fost destul de obositor pentru ca avioanele aici sunt ca autobuzele, pleaca dintr-un oras si opresc pe drum sa mai lase/incarce pasageri. Zborul a fost ceva de genul: Cayenne – Macapa (pe Amazon) – Belem (tot pe amazon) – Brasillia – Curitiba. Toata aventura a durat 24h si a costat o mica avere :(

Curitiba

Nu sunt foarte mult de spus despre oras: este capitala “judetului” Parana, 2 milioane de locuitori si foarte curat in comparatie cu alte orase braziliene. Desi nu este un oras turistic, se chinuie sa plimbe populatia in vizita cu un autobuz fara acoperis pe la obiectivele orasului care includ: gradina botonica, parcuri si diverse cartiere.

Centrul nu are nimic special, in schimb cartierele rezidentiale care sunt asezate pe dealurile inconjuratoare sunt foarte misto. Standardul de viata este clar mult mai ridicat decit in Romania (numai daca te uiti la ce proprietati si cum sunt ingrijite iti dai seama de asta), iar oamenii sunt foarte relaxati.

O chestie interesanta la Curitiba este sistemul de autobuze care este foarte dezvoltat. Exista acele statii tip  ”capsula” unde ca sa intri platesti biletul de autobuz si astepti autobuzul dorit. In general autobuzele au benzi separate sau chiar drumuri total separate de cele folosite de masini pentru viteza.

Tot din Curitiba am luat un tren turistic pina in oraselul Morretes. Trenul face cam 4h pentru a strabate 70km prin jungla si munti. Traseul este interesant o ora, dupa care te plictisesti de moarte ca nu e ca si cum ar inventa alti copacii pe urma. Oricum, l-am facut ca era pe lista de chestii turistice.

Poze din Curitiba si din Morretes.

Florianopolis

Dupa 2 nopti in Curitiba, un drum de 4h cu autobuzul am ajuns la plaja in Florianopolis sau Floripa cum ii spun localnicii, un orasel pe malul oceanului.

Aici sunt in modul lene, adica nu fac nimic decit ma duc la plaja, sorb sucuri, bere si seara o ard prin barurile din zona sau la hostelul unde stau.

Dupa Florianopolis o iau din nou la drum, 16h cu autobuzul pina la Foz de Iguazu unde ar trebui sa vad cascadele Iguazu, un punct important pe lista mea cu America de Sud.

Din Paris am plecat de pe Orly, un aeroport pentru toate destinatiile astea dubioase: tari de prin Africa, Guyana, Martinique si alte chestii mai putin cunoscute de publicul larg. Zborul a durat 9:30 si a fost super OK, mai ales ca am zburat la Business Class (care era full btw).

La aterizare am vazut cam tot ce era de vazut, desi imi doream sa ma fi inselat: paduri, mlastini strabatute de sosele si citeva case. La asta adaugam o caldura mare, umiditate si ploi non-stop si am obtinut Cayenne, capitala cu 100.000 de locuitori.

Pentru ca a fost deosebit de complicat sa rezerv un hotel (hosteluri nu exista), ba nu aveau camere libere, ba costau 180 EUR asa ca am gasit un B&B numit OYASAMAID. Franceza mea si google translate mi-au rezervat o camera la 50 EUR / noapte si au facut-o pe proprietara sa ma astepte la aeroport (daca nu ma astepta era belita rau pentru ca nu exista taxi-uri la aeroport).

Despre oras nu am ce sa povestesc pentru ca este o gluma proasta… citeva strazi, 3 semafoarte, 2 hoteluri si citeva “restaurante”. A fost un challange sa maninc in prima seara, asa ca am aterizat la o bomba chinezeasca, care pentru 9.8 EUR mi-a dat niste orez si citeva bucati de pui.

Am mai ochit un restaurant, dar mi se pare aberant de scump pentru Cayenne: un fel principal incepe de la 25 EUR…ma intreb de unde au bani bastinasii pentru ca nu ma prind ce exact produc.

Pentru ca sistemul de transport in comun este “random at best” am inchiriat o masina de la Madame, o Dacia Sandero cu cutie manuala. Pentru cei care nu sunt familiarizati, eu am facut scoala de soferi acum 10 ani or so pe o masina cu cutie manuala, dar anul de zile cit am condus a fost pe o masina cu cutie automata. Ultima data am condus prin 2004 sau 2005 deci calificativul de cizma este indulgent cu mine.

Dupa mai multe chinuri cu pornitul din panta, am reusit sa stapanesc bestia si m-am plimbat putin prin zona. Harta care am primit-o la aeroport este generoasa, dar real nu prea ai ce sa vezi: 90% din suprafata tarii este acoperita de paduri, sunt doar citeva orase, iar atractiile principale sunt: Centrul Spatial, Isles du Salut (unde se petrece povestea din Papillon) si ceva paduri ecuatoriale.

Pentru ca am fost prost, nu am studiat ce inseamna anotimp ploios aici.. si am descoperit ca ploua in general de pe la 7-8 seara pina la 12-13 ziua urmatoare..cel putin asa a fost in prima seara. Deci si prin urmare se exclude mersul pe Isles du Salut (se merge cu un catamaran citeva ore, dar pe furtuna nu prea), sa ma plimb prin paduri nu mi se pare interesant cind ploua, iar la centrul spatial trebuie sa-ti faci programare pentru ca sunt locuri limitate.

Am vizitat si al 2-lea oras ca marime: Kourou care este linga centrul spatial. Cayenne in comparatie cu Kourou este o metropola.. aici cu fix o strada principala am terminat tot ce era de facut si m-am intors.

Planul initial era sa aplic luni pentru viza de Suriname, sa o ridic marti, iar miercuri sa plec deja spre Suriname. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu asta de aici, am decis ca luni la prinz (cel mai devreme posibil, eu as fi vrut si duminica) sa zbor in Brazilia.

Cayenne fiind in the middle of fucking nowhere, zborurile sunt limitate.. singurele variante erau undeva in Caraibe fara nici o sansa reala sa ajung in Venezuela cum imi doream eu sau Macapa in Brazilia. Cum si in Brazilia este anotimp ploios (pina in martie) o sa dau skip si la partea cu Amazon (poate o fac mai spre vara) si din Macapa mi-am luat un zbor pina in sud la Curitiba, aproape de Foz de Iguacu.

Distractia asta ma costa $800 or so.. pentru ca zborurile nu sunt ceva ieftin pe aici, iar alte mijloace de transport nu prea exista (Cayenne – Oiapoque la granita cu Brazilia costa 50 EUR pentru toti atita kilometri, iar mai departe trebuie angajat un sofer pina la Macapa).

Asta ar trebui sa-mi fie invatatura de minte, ca de acum sa studiez exact unde ajung si CIND ajung.. pentru ca altfel cheltuiesc bugetul pe o luna din prima saptamana :(

Pozele sunt pe Facebook si pe Picasa.

In mare o sa am 5 tricouri, 2 camasi cu mineca scurta, 2 perechie de pantaloni scurti/lungi (au parti detasabile sa-i faca scurti), 5 perechi de chiloti + 5 perechi de sosete, un polar + o bluza cu mineca lunga (pentru vremea mai neprietenoasa din Patagonia si Alaska), o pelerina de ploaie, trusa medicala, un prosop mega absorbant, ceva cabluri usb, un Victorinox.

In rucsacul mic (care o sa-l car la bagaj de mina pe avion) am un Macbook intr-un hard-shell, incarcatorul lui, camera si diverse adaptoare pentru toate tipurile de prize pe care le voi intilni pe drum.

Joi dimineata zbor la Paris unde stau peste noapte, iar vineri zbor spre Guiana Franceza.