Orasul

Venind de la orasul fantoma numit Montevideo, Santiago este ca o briza de aer proaspat: un oras modern inconjurat de munti pe toate partile, o infrastructura de invidiat si cu caini vagabonzi.

Spre deosebire de Buenos Aires si alte orase din America de Sud, Santiago este o destinatie mai mult de business decit una turistica, lucru vizibil si din economia Chile care este cea mai dezvoltata din America de Sud.

Oamenii sunt draguti, serviabili, procentul vorbitorilor de engleza este mult mai ridicat ca la vecini, dar in acelasi timp se vede ca le lipseste relaxarea din Buenos Aires.

Nu doar in Bucuresti intilnesti caini vagabonzi, aici sunt la fiecare colt de strada, doar ca sunt mult mai mari de statura (poate i-au mancat pe aia mici) si sunt foarte blinzi – in general stau cu burta la soare si li se rupe de lumea care trece pe linga ei.

Things to do

Nu prea multe… obiectivele turistice sunt foarte putine: poti sa urci in Parcul  Metropolitan sa vezi orasul de sus, poti sa vizitezi Santa Lucia (un vechi fort care este the birthplace of the city), sa vezi niste palate, piete, sa te plimbi si evident sa te delectezi cu vinuri bune in restaurante exceptionale.

Steak-urile din Argentina sunt inlocuite aici cu sea food preparat dupa retete cu puternice influente asiatice, iar parrillada (grill restaurante din Argentina) sunt inlocuite cu restaurante mai upscale.

In alt post voi face o comparatie Chile vs Romania, dar intre timp puteti vedea pozele facute inainte de cutremur.

Cum ajungi ?

Ferry-ul din Buenos Aires face cam 3h pina la Montevideo, iar pretul biletelor variaza intre 40 EUR (Turista Class) si 100 EUR (Premier Especial). Ce este misto la ferry este ca la plecarea din Buenos Aires ti se face iesirea din Argentina si intrearea in Uruguay la acelasi ghiseu de immigrations, nu se agita foarte tare cu x-ray la bagaje, pe toata durata calatoriesi ai wi-fi, iar in Montevideo te lasa in port care este foarte central.

Orasul

Orasul are un centru vechi, ca si in Bucuresti cam darimat si renovat pe ici pe colo, 2-3 bulevarde paralele ce compun Centro si multe cartiere rezidentiale. Ce este interesant la oras este ca fiind pe o peninsula, inconjurat de apa din 3 parti are o faleza (La Rambla) foarte lunga cu blocuri si vile pe margine.

Nu e mare lucru de facut prin oras, asa ca 2 zile au fost mai mult decit suficiente sa ne plimbam prin centru vechi, faleza si bulevarde – muzeele nu sunt chiar punctul meu de atractie.

Hotelurile sunt putine si cam horror. Pe internet am gasit Hotel Palacio, care avea rating-uri foarte bun (locul 3 in Tripadvisor). La fata locului am dat de 2 mosi  si o cazatura de hotel…macar pretul a fost corect: 35 US$ / noapte. La fata locului am gasit si un Radisson, dar pe intenet nu apare nicaieri.. oricum rezervarile la hotel se fac pe modelul dai mail si astepti sa ti se confirme ratele pentru ca tehnica de calcul este pierduta in timp sau lipseste cu desavarsire.

Sunt si lucruri care nu le-am inteles: prin centru parca totul era pierdut in timp, vedeai numai masini rupte, autobuze de pe vremea bunicii, calculatoare ultima generatie acum 20 ani, in schimb pe faleza vedeai mega vile. Poate cea mai ridicata calitate a vietii este data de faptul ca li se rupe de toti si toate, sau poate cea mai ridicata calitate a vietii este doar printre americanii care si-au facut vile aici.

Pluna si Aeroportul

Compania aeriana a Uruguay-ului se numeste Pluna. Este un fel de low-cost la capitolul servicii, dar cu preturi de Concorde.

Un bilet one-way Montevideo – Santiago de Chile a fost 350 US$, la care se adauga 20 US$ daca vrei bagaj de cala. In timpul zborului de 2.5h daca ti se facea sete trebuia sa platesti 2 US$ pentru un pahar cu apa.

Aeroportul era brand-new, deschis de 2 luni si arata foarte bine… dar evident cu un pret: 31 US$ taxa de plecare. Plateai si ti se punea un sticker pe boarding pass, fara de care nu puteai trece de passport control.

Pozele sunt pe Flickr.

Despre Australia si Noua Zeelanda se stie ca sunt la capatul lumii,  dar nici cu Buenos Aires nu mi-e rusine acum dupa ce am zburat cel mai lung zbor dintr-o bucata: Frankfurt – Buenos Aires peste 7100 mile in 14h.

Mai exista o varianta cu Tarom pe ruta Bucuresti – Cluj – Madrid si de acolo cu Aerolineas Argentinas, dar oprirea din Cluj nu ne coafa prea tare la orarul de zbor. Biletul de avion a fost cam scump.. nu stiu daca astea sunt preturile normale, dar fiind plin sezon am dat putin sub 1300 EUR.

Ce stiam de Argentina ?

Pentru mine Argentina inseamna fotbal, fripturi si vin.. dar cum eu nu prea am tangente cu sporturile, partea a doua sunt mult mai interesant. Am mai auzit de Eva Peron din Evita, de criza economica din 2000, de tango si cam atit.

Aeroportul Ezeiza

Zborurile internationale ajung pe aeroportul Ezeiza (EZE), care este undeva la 30km de oras. La aterizare a fost putin haos pentru ca am ajuns seara pe la 21:00 si functionau doar 2-3 birouri de immigrations si a durat fara numar sa “intram” in tara.

Aeroportul este destul de mic si saracacios. Drumul spre oras se face cu taxi-uri sau mini bus-uri, dar si aici este putin haos. Ca sa iei taxi-ul platesti la un ghiseu (am platit 118 peso, aproximativ 22 EUR), a venit un portar care ne-a luat si ne-a dus afara unde ne-a dat in grija unui sofer care ne-a dus la masina.

De la aeroport exista o autostrada cu 3 benzi pe sens care ajunge suspendat pina in centrul orasului. Autostrada se pare ca este construita doar pentru aeroport pentru ca nu am vazut alte iesiri si se numeste sugestiv Av. de Aeropuerto Ezeiza.

Orasul

Din putinul research care l-am facut am inteles ca Buenos Aires este un fel de Paris al Americii de Sud din punct de vedere al arhitecturii, dar mult mai mare. In zona locuiesc circa 13 milioane de oameni.

Arhitectura este o combinatie de Paris cu Barcelona, strazi mici, citeva bulevarde uriase (9 de Julio are cam 8 benzi pe sens si intre benzi mai ai si cite un parc), case cu 1-2 nivele. Strazile sunt asezate dupa stilul american in dreptunghiuri cu cite o diagonala pe ici pe colo.

Cred ca primaria cheltuie sume uriase pe modul in care arata orasul.. fiecare parc, statuie si constructie are in spate un arhitect italian, francez sau spaniol si ti se mentioneaza cu mindrie acest lucru.

Oamenii

Cu toate ca sunt milioane de oameni care treaiesc in oras, nu prea ii vezi pe strada.. cel putin nu in timpul zilei. Cind interactionezi cu ei vei observa ca sunt foarte prietenosi si extrem de relaxati. Chiar daca nu au o viata usoara, nu se vede apasarea pe ei. Engleza nu este foarte raspandita, dar te intelegi cu ei intr-o combinatie de romana/spaniola invatata de la telenovele.

Lucruri de facut

In cele 3 zile cit am am stat la inceputul vacantei (o sa mai stam inca 4 zile cind ne intoarcem din Chile) nu am avut timp sa ne plictisim: am facut tour-uri cu autobuze, am mincat vita, am baut vinuri, am ascultat muzica live, am urmarit show-uri de tango, ne-am plimbat prin cartiere si chiar prin cimitir.

Cimitirul Recoleta

Cimitirul ca obiectiv turistic nu este ceva nou, dupa ce am vizitat Pere Lachaise in Paris in urma cu mai multi ani.

Cimitirul se afla chiar in cartierul Recoleta, una din cele mai scumpe zone de locuit. Daca in Pere Lachaise mai vezi morminte simple, aici nu exista decit cripte asezate frumos de-a lungul unor stradute unde mai lipsesc doar numelere de la case…un mic cartier al bogatasilor.

Este mult de povestit, cert este ca Buenos Aires m-a surprins foarte placut pentru ca am sentimentul ca aici oamenii traiesc cu pasiune viata, iar faptul ca orasul s-a inundat de la ploi sau ca economia merge din criza in criza nu conteaza foarte tare..sa fie vin, carne si tango ca in rest nu mai conteaza.

Pozele sunt pe Flickr.

Acum suntem pe ferry in drum spre Montevideo. De la Montevideo zburam la Santiago de Chile, pe urma luam un autobuz spre Mendoza (tot in Argentina, in tinutul vinurilor) si ne intoarcem in Buenos Aires.

Pentru ca voi merge prin mai multe orase (Buenos Aires, Montevideo, Santiago de Chile, Mendoza) si voi calatori cu mai multe mijloace de transport (avion, ferry, autocar) vreau sa fiu mobil, asa ca-mi voi lua cu mine doar o geanta de mina.

In primul rand trebuie studiata vremea la destinatie.. la mine o sa fie in jur de 25-30 grade, poate putin mai racoare prin munti la Mendoza. Garderoba o sa fie formata din tricouri, camasi cu mineca scurta si pantaloni scurti. In plus o sa mai am hainele cu care plec, care o sa fie putin mai groase: jeans, polartec, camasa cu mineca lunga. Toate pot fi spalate fara probleme pe durata calatoriei – in general este ieftin sa le dai la o spalatorie locala daca la hotel preturile sunt nesimtite.

Primele articole din bagaj sunt: 7 perechi de chiloti, 6 perechi de sosete si 4 tricouri. Tehnica de rollat am invatat-o de la Nona. Este foarte eficienta cind spatiul este redus.

Urmeaza doua camasi cu mineca scurta + camasa cu care plec imbracat.

O pereche de pantaloni de baie, o pereche de pantaloni scurti, o pereche de jeans cu care plec si o trusa cu cosmetice.

Chestii necesare: ochelari de soare + lentile de contact, adaptoare, cabluri, carduri de frequent flyer si foarte important digipass-uri in caz ca trebuie sa fac ceva tranzactii.

Un obiect foarte important din acesta categorie este stinky bag-ul… in cazul meu este un sac foarte meserias (captusit pe interior) pe care l-am subtilizat acum citiva ani de la Intercontinental din Hong Kong. Pe linga calitatile evidente, stinky bag-ul are si un efect practic: tine vamesii la distanta. Stinky bag-ul sta deasupra in momentul in care contine ceva pentru a le taia cheful vamesilor curiosi sa-mi caute prin bagaj.. nu ca as ascunde ceva, dar ma enerveaza ideea.

Nu prea am inclinatii spre arta fotografica, asa ca singura chestie cu care pot face poze este camera de pe iPhone…deci nu va asteptati la prea multe apusuri de soare senzationale sau fluturi colorati.

Evident mai exista si flexibilitatea biletului la schimbari, dar asta de multe ori este un raspuns la conditiile idioate care ti le impun companiile. Overall business class-ul pe curse scurte nu prea merita banii: 900 EUR vs 250 EUR cind poti sa induri orice conditii 2-3h. Eu imi cumpar bilet la economy si mi se face upgrade la business ca am card de smecher (frequent flyer).

Luni din cauza unor intirzieri am reusit sa pierd zborul Paris – Shanghai asa ca Air France in netarmuita lor generozitate m-au cazat la un hotel de 2 lei in aeroport si m-au pus la zborul de a 2-a zi. Faptul ca mi-au pierdut o zi din programul meu sau ca m-au pus la un zbor de zi cind eu vroiam sa dorm noaptea mai conteaza pentru ei pentru ca si-au spalat o parte din pacate cind mi-au facut upgrade la business pina la Shanghai.

Pina acum mi-am luat bilete la business class cind era eficient din punct de vedere financiar: Bangkok – Shanghai cu Thai era mai ieftin one way la business decit la economy, Singapore – Penang cu Singapore Airlines era o diferenta de $10 intre business si economy, Manila – Bangkok mai ieftin business one way decit economy, etc…dar niciodata nu m-am indurat sa dau 3500 EUR pe un bilet Bucuresti – Paris – Shanghai si retur. Am zeci de zboruri long-haul la activ, mai multe zboruri ratate din vina Air France, dar asta a fost prima data cind mi-au facut upgrade.

Deci pe ce ar trebui sa dai 3500 EUR ?

Pai in primul rand pentru scaun: unde la economy sunt 9 scaune pe un rand, aici sunt doar 7 (2-3-2) foarte late, iar distanta pina la scaunul din fata este de 1m fata de 25cm or so la economy (eu nu-mi pot intinde picioarele pentru ca sunt mare).

Scunul are nenumarate butonase si se misca cum vrei tu, se lasa jos, se lungeste, se face pat si alte smecherii. Ai priza de curent deci poti sa lucrezi mai mult de cele 3h cit tine bateria la laptop.

Banii ii mai dai si pe servicii la bord: mincarea spre deosebire de economy vine cu variante la fiecare fel: 2 feluri de aperitive, 3 feluri de main-dish, 2 feluri de mic-dejun, brinzeturi. Desertul nu vine sub forma de prajitura ci carucior cu fructe si zeci de prajiturele de unde poti sa-ti alegi ce-ti doreste pipotica si poti sa o chemi pe individa de mai multe ori cu caruciorul daca nu te-ai saturat. Cafeaua are gust de cafea spre deosebire de apa chioara care o servesc la economy.

De asemenea mi se pare, s-ar putea sa fie o speculatie ca nu prea am cum sa testez, ca la business class aerul este mai respirabil. Mi s-a parut ca aerul era mai proaspat si mai putin recirculat.. probabil baga aer la business class si il recircula la economy pe urma – la a 2-a suflare ca sa fim mai exacti.

Insotitoarele de bord sunt mult mai atente cu tine, iti iau haina si o pun pe umeras, zimbesc, vorbesc frumos, isi cer scuze daca cumva au dat cu caruciorul peste tine, te lasa sa treci spre baie, vin sa-ti ceara scuze ca nu o sa fie la usa cind o sa cobori din avion sa-ti spuna “la revedere” pentru ca sunt alocate la alta usa..etc.

Oamenii care calatoresc la business class

La business class curge sampania si black label-ul in paharele alcoolicilor ca altfel nu am cum sa-i numesc pe acesti distinsi pasageri care strimba din nas ca tartinele cu foie gras s-au terminat.

Ma asteptam ca oamenii sa fie mai de calitate, dar se pare ca majoritatea sunt niste fripturisti care profita de banii firmei la care lucreaza sa se dea in spectacol si sa faca figuri de prost gust…altfel nu-mi explic cum la 2 ore dupa o masa copioasa poti sa razi toate supele instant, sandwitch-urile, tartinele, prajiturile, fructele, inghetata si ce mai gasesti pe acolo, sa dai pe git paharele de black label ca pe apa si sa te dai in spectacol ca nu mai e foie gras.

Individa din fata mea, puteai sa citesti cu usurinta pe fata ei aria de expertiza, a gasit un moment in care lumea dormea si lumina era stinsa sa execute pe sub patura un oral (sau mai multe – am trecut o singura data prin dreptul scaunelor lor in drum spre baie) domnului care o insotea.

Cantitatea de snack-uri “mid flight” de la business class cred ca era cmparabila cu ce se gasea la economy si culmea ca la economy dura mai mult sau chiar mai si ramanea.

Poate ca statul meu de outsider, ca doar mi se facuse upgrade si nu eram de-al casei, mi-a dat o idee gresita despre ceea ce se intimpla acolo. Oricum, pacat de scaunele alea.

De la Sao Paulo aveam 2 variante de a junge la Rio: avion 45minute sau autobuz 6h. Avionul era prea scump (in jur de US$ 120) asa ca am ales autobuzul care facea aceiasi distanta in 6h si nu te complici prea mult. Autogara Tiete este undeva in nordul orasului si este huge – au in jur de 80 platforme de unde pleaca non-stop autobuze in toate directiile din Brazilia, inclusiv spre tarile din jur Argentina, Uruguay.

Dupa un mic research pe internet am ales compania 1001 pentru ca aveau niste autobuze double-deck, la parter 6 locuri first class, la etaj 40 locuri economy. Biletul la first class a fost cam US$ 40 / persoana (la economy era US$ 30, deci nu mare diferenta).

Drumul a fost foarte ok, s-a facut numai pe autostrazi si prin munti. Ne-am  oprit undeva la jumatatea drumului pentru 30 minute sa mincam ceva (Evident ca restaurantele erau tot cu rodizio de pizza si cu “buffet a kilo” dupa cum le place lor).

Ce m-a socat era ca in the middle of nowhere, toaletele erau foarte curate, poate chiar mai curate decit toaletele unor restaurante din Bucuresti.

Peisajul este foarte misto, se aseamana cu Malaezia (ca si pe aici m-am dat cu autobuzele), vegetatie tropicala, majoritatea deluari toate inverzite.

Rio de Janeiro

Prima impresie cind am intrat in Rio a fost ca este mult mai jegos decit Sao Paulo – poate faptul ca autostrada trece prin zona mai gri a orasului a avut un impact major asupra mea.

Autogara unde am ajuns in Rio (nu stiu daca era singura, cert e ca era in zona portului) este mult mai mica si mai murdara, iar cind autobuzul a luat-o pe niste stradute deja ma gandeam ca ne livreaza direct in favela.

De la autogara am luat taxi (exista booth unde ii spui destinatia si-ti da un bilet pentru sofer cu suma) spre Copacabana unde era hotelul nostru. Soferul ne-a intrebat daca vrem sa platim suma fixa de pe bon R$ 25 sau sa puna aparatul.. am mers cu suma fixa.

Infrastructura rutiera a orasului este iar din categoria SF – sau mai bine zis cum nu o sa vada nici copiii copiilor nostrii in Bucuresti – autostrazi suspendate cu cite 4-5 benzi pe sens, tuneluri cu 6 benzi pe sens. Dupa iesirea din autogara orasul arata mult mai curat pentru intrasem in zona de sud. Am trecut pe linga Sambodrome unde in fiecare an are loc celebrul carnaval de la Rio. Constructia in sine nu-ti spune nimic, niste tribune lungi de 1 km.

Copacabana

Dupa ce treci printr-un tunel ajungi pe Av. Atlantico – un fel de Bulevardul Mamaia. Pe o parte este oceanul, iar pe vis-a-vis sunt cladirile. Bulevardul are 2 benzi pe sens pentru masini, pe centru loc de inca 2 benzi, iar pe margine sunt zone pietonale si pentru biciclisti.

La prima vedere peisajul este impresionant – esti intr-un fel de laguna iar in departare vezi munti impaduriti ce ies din apa.

Dupa ce m-am uitat mai atent pe partea cu cladirile am avut si prima dezamagire… eu ma asteptam la ceva ca mai jos (Soi Cowboy din Bangkok, picture from http://www.trekearth.com/gallery/photo928641.htm ca eu nu sunt pozar), in schimb am dat de o multime de blocuri de locuit, niste terase obosite presarate din loc in loc si citeva hoteluri. Copacabana este un cartier rezidential! Chiar si la fitze la noi pe herastrau erau mai multe terase decit pe toata Copacabana.

Hotelurile

Foarte scumpe, oribile, iar serviciile sub orice critica. Am stat la o chestie numita Othon California Classic – cred ca ii ziceau classic pentru ca mobilierul era de prin ’40 toamna si probabil tot atunci a vazut prima si ultima data un zugrav. Camera a costat US$ 120 / noapte, liftul nu mergea si a trebuit sa folosim liful angajatilor. Horror, noroc ca am stat doar 2 nopti.

Dupa 2 zile de classic ne-am mutat la un alt hotel: Windsdor Martinique sau asa ceva.. tot de 3* dar macar era curat si parea mai proaspat de 3-4 ani: lifturile functionau, cabina de dus chiar era ok, camera micuta dar suficient de mare cit sa nu te calci in picioare. Nimic special, 3* curate la un pret exceptional de US$ 140 / noapte (am prins o oferta de la Expedia cu buy 2 nights get 3 sau asa ceva de a iesit pretul asta bun). Dupa ce m-am intors in tara, Boby a mai ramas cu ceva treaba prin Rio si cind a vrut sa-si extinda hotelul i-au cerut US$ 250 pentru aceiasi camera. Insane. Tot cu Expedia a obtinut US$ 150 / noapte, care oricum este enorm.

Terasele

Pe partea cu cladirile din loc in loc erau niste terase cu mese afara unde se servea si mincare, iar pe vis-a-vis pe plaja erau terase branduite Skol care vindeau bere, sucuri si ceva salate. Fiind un cartier rezidential nu era prea multa galagie pe strada, terasele nu aveau muzica dupa cum ma asteptam eu.. cam seaca toata treaba. Unele terase Skol aveau ceva live music, dar foarte subtire fata de ce ma asteptam eu: muzica non-stop, lumea dansand samba pe strada etc.

Red light district-ul lor era compus din 3 baruri la un colt de strada unde se plimbau niste fete in fata barului, iar clientii se holbau la ele de la masa sorbind din niste beri. Exista si o discoteca / bar mai mare, numita HELP unde era acelasi lucru doar ca x10 in terms of persoane.

Plaja

Plaja lata pe alocuri, cu nisip foarte fin si curata. Apa curata cu valuri maricele si relativ rece cind am ajuns noi (exact dupa o perioada de ploi).

Ce mi-a placut la plaja au fost serviciile oferite de baietii care inchiriau echipament de plaja (scaune, umbrele etc) pentru ca erau foarte amabili. Se plimbau dupa tine si-ti puneau scaunul exact unde vroiai, era suficient sa ridici un deget ca se prezentau la tine si-ti aduceau sucuri, bere si ce-ti mai doreai, iti aranjau scaunul etc. Iar cel mai frumos, plata se facea la sfirsit cind plecai de pe plaja aveau ei un caiet in care isi notau ce ai consumat.

Pe plaja ca la noi, zeci de insi care vindeau orice de la papuci, creme, alune, inghetata, creveti, porumb, pepeni, brinza, mileuri, tricouri, palarii si mai stiu eu ce.

Pe toata plaja nu am vazut nici macar o gagica sa faca plaja topless.. nu stiu daca e ceva legal sau pur si simplu le e frica de cancerul la san.

Se vede ca  lumea este belea cu mingea pentru ca jucau voley la greu si chiar erau meseriasi… erau mai multe terenurile de voley decit terase.

São Paulo cred ca este cel mai diversificat oras din punct de vedere al natiunilor care traiesc aici. Avem cea mai mare comunitate de japonezi din afara Japoniei care au cartierul lor Liberdade, avem europeni (italieni, portughezi, germani), chinezi, coreeni, arabi, indieni si africani. Este foarte funny sa-i auzi pe japonezi vorbind portugheza.

Mincarea

Sunt mii de restaurante in tot orasul, destul de greu de gasit daca o iei la pas pe strazi pentru ca sunt foarte rasfirate. Se pare ca brazilienii sunt fani ‘all you can eat’ si ‘open buffet’. Sunt foarte multe localuri a kilo unde platesti un pret pe 100g de mincare: iti umpli o farfurie cu ce vrei de la salate la fripturi, o pui pe cantar si platesti in general R$ 2 / 100g.

Un alt stil de a minca foarte popular este Rodizio care poate sa fie de carne sau altele gen Pizza (nu l-am incercat, dar il gasesti everywhere). Cum sta treaba aici ? Pai platesti o taxa fixa sa intri in restaurant unde ai la dispozitie un bufet cu salate, iar la masa ai un cartonas care pe o parte e rosu pe alta e verde. Printre mese se plimba non-stop insi cu diverse tipuri de carne. Daca ai cartonasul verde vine si-ti prezinta carnea, iar daca vrei iti taie o bucata pe loc. Cind vrei sa iei o pauza, pui cartonasul rosu.

Din restaurantele care le-am incercat, Jardineira Grill a fost de departe cel mai SF restaurant in care am fost. Pentru o taxa de R$ 75 ai un rodizio din 21 tipuri de carne (nu am reusit sa incerc decit 8 tipuri), un salad bar cu tot ce-ti poti imagina de la salate, brinzeturi imputite, sushi. Serviciul a fost incredibil (oscilez intre locul 2 sau 3 din topul meu personal al celor mai bune servicii care le-am primit), oamenii misunau pe linga tine, nu conta ca este sef de sala sau baiat ce cara carnea toti aveau grija de masa ta.

PS: exista si in Bucuresti un restaurant numic Carnivoare, care pot spune cu mina pe inima ca este o gluma proasta in comparatie cu toate restaurantele pe care le-am incercat pe aici. Ultima data cind am fost la Carnivore (anul trecut) habar nu aveau sa taie carnea, au reusit sa verse grasime pe noi, mai aveau putin si ne scoteau ochii cu cutitele, aveau doar citeva tipuri de salate.. o experienta de-a dreptul horror.

Muzica

Dupa ce te giftuiesti bine cu carne, merge la fix sa te relaxezi intr-un club de Jazz. Boby a gasit pe internet un club foarte misto: Bourbon Street unde marti si miercuri a cantat Jane Monheit. Miercuri la ora 23:00 cind a inceput Jane sa cinte, clubul era plin, toata lumea avea rezervari – noi am avut noroc ca eram niste straini pocniti si ne-au gasit loc la o masa intre niste localnici. Nu pot sa zic ca sunt un fan jazz, dar dupa ce asisti la un asemenea show live iti schimbi total perceptia: a fost incredibil. Jane si oamenii care o acompaniau (pian, contrabas si tobe) au venit tocmai de la NY ca sa sustina 2 show-uri (marti si miercuri) in fata unei audiente de doar 150 de persoane.

Siguranta

Inainte sa zbor spre Brazilia pe unde citeam toata lumea vorbea despre securitatea mea, dar sincer sa fiu nu am simtit pentru nici un moment ca as fi in pericol. Poate daca te plimbi prin cele mai dubioase cartiere (vezi zonele mai scunse din ferentari) ai ceva probleme, dar prin zonele centrale (si am mers ceva) nu am avut nici cea mai mica problema. In plus toata lumea ne lua drept brazilieni si nu se prindeau ca suntem straini pentru ca romana seamana foarte mult cu portugheza.

Next

Am luat un autobuz si 6 ore mai tirziu am ajuns in Rio. Despre calatorie si Rio in alt post, acum ma duc la micul dejun.

Am aterizat pe Guarulhos International Airport (GRU) cu o cursa Air France de la Paris. Nu pot sa zic ca zborul a fost foarte placut pentru ca Airbuf-ul A330 era putin cam old, iar scaunele strimte si foarte tari: dupa citeva ore de zbor deja fundul era aplatizat.

Aeroportul este maricel din ce am vazut eu, dar nu impresionant, iar managementul destul de prost: la coada la pasaport era o imbulzeala pentru ca nu aveau linii facute, nu prea sunt semne care sa te indrume.

Pentru ca am fost lenes si nu am studiat metoda de transport de la aeroport spre oras, am luat un taxi pina la hotel. Exista niste ghisee unde le spui adresa unde mergi, duduia iti tipareste 2 bonuri cu adresa si suma de plata. Indiferent pe ce drum o ia soferul, tu platesti cit scrie pe bilet. Pe noi ne-a costat 87.80 R$ (aprox 30 EUR) pentru 27 km pina la hotel.. scump dupa standardele mele.

Hotelul Estanplaza Paulista este foarte ok pentru cele 3 stele pe care le are. Camera este destul de mare, paturile sunt misto, avem internet free (chiar daca nu a mers mai mult de 24h), micul dejun este inclus in pret, iar locatia este centrala cu gaze: fix in spatele Intercontinental, la 2 strazi de Av. Paulista intr-o zona rezidentiala. Total US$ 90/noapte. Piesa de rezistenta a micului dejun este insul care cinta live la pian in timp ce tu incerci sa alegi ceva din cele 20 de feluri de prajituri, fructe si alte goodies.

Transportul prin oras

Dupa ce am mers pe jos mai mult de 20 de km am decretat ca e cazul sa folosim mijloace de transport mai automatizate: metrou, autobuze si taxi-uri. Se poate practica mersul pe jos, dar orasul fiind pe dealuri (multe) urci si cobori de-ti vine rau. Reteaua de transport este destul de dezvoltata cu 4 linii de metrou si nenumarate (cred ca sute) linii de autbuz. Poti sa-ti cumperi “Bilhete Unico”: un card activ (gen Octopus in Hong Kong, EZLink in Singapore, Oyster in Londra) pe care pui bani si cu care te poti plimba in voie. O calatorie cu metroul este R$ 2.55 (in jur de 3.6 RON).

Taxi-ul este scump, costa R$ 2.1 (3 RON) pe km, iar pornirea este R$ 3.5. Foarte multe taxi-uri sunt Logan-uri cu sigla de Renault (nu scrie nicaieri Dacia pe ele).

Orasul este strabatut de mai multe autostrazi (cind veneam de la aeroport mergeam pe o autostrada cu 8 benzi pe sens), strazile mici (cu 3 benzi) sunt cu sens unic, iar marile bulevarde au cite 4-5 benzi pe sens. Nu exista masini parcate pe margine, absolut toate cladirile au parcare subterana sau locuri de parcare in fata si cu toate asta traficul este infernal.

Prin oras

Cum spuneam mai sus se vede ca orasul a crescut rapid in suprafata pentru ca este vast si diversificat. Fiecare cartier este altfel, exista un fel de ‘centru al orasului’ dar in realitate fiecare cartier are cite un centru cu specific.

Prin toate ghidurile se spune ca SP nu este un oras turistic.. dar totusi unde traiesc 20 milioane de oameni se intimpla ceva. Exista catedrale, parcuri, cladiri interesante, muzee, multe galerii de arta, stadioane si chiar cartiere cu totul (Liberdade) care sunt atractii.

Faptul ca este un oras de business schimba putin modul de asezare al restaurantelor si barurilor, similar cu Bucuresti: peste tot si doar pour les connaisseurs. Doar in orasele turistice gasesti strazi cu zeci de restaurante unul linga altul, aici gasesti cite un colt de strada cu 2-3 restaurante, niciodata la bulevard, dar daca mergi pe stradute gasesti din loc in loc cite un restaurant mic, un barulet.

Cu cafenelele si terasele in aer-liber stau chiar foarte prost si nu am descoperit de ce. In zona de shopping de fitze exista 2 cafenele si alea full pentru cele 4-5 mese.

Am vizitat un shopping mall – se pare ca cel mai mare din cele 70 existente – care este de departe cel mai misto mall pe care l-am vizitat pina acum (se bate doar cu Paragon din Kuala Lumpur) din punct de vedere al magazinelor, curateniei si ofertei.

Orasul este foarte complicat si iti trebuie 2 facultati ca sa intelegi exact ce se intimpla: din cauza dealurilor dai de autostrazi suspendate, tuneluri, intersectii enorme, cladirile te pacalesc de la distanta.

Locuintele

Zona in care stam se numeste Jardines si este in spatele centrului de business Av. Paulista, evident pe niste dealuri. Zona este una rezidentiala de genul clasa de mijloc, plina de complexe de apartamente, hoteluri si magazine.

Ca si in Manila se pare ca securitatea aici este destul de dura: orice cladire de apartamente este ingradita si pazita non-stop de gardieni, iar unele garduri sunt chiar electrificate in virf. Aceste complexe rezidentiale arata foarte misto: cu gradini mari pline de verdeata, cu lobby si parcari la subsol. As vrea sa vad si eu in bucuresti macar jumatate din development-uri in stilul asta.

Cum au decurs lucrurile:

Pasul 1: Toata smecheria a inceput la ora 12 cind femeile au fost livrate la casa miresei sa o ajute cu pregatitul, iar barbatii au mers la casa ginerelui. In China ginerica trebuie sa aiba o casa unde o sa stea cu viitoare sotie, casa ce sta nelocuita pina in ziua nuntii. Dupa cum spunea si Paul (partenerul meu) “if you don’t have an apartment, nobody will take you“.

Cind am ajuns la noua casa, ginerica si cu parintii scoteau plasticele de pe mobila si intimpinau musafirii cu ceai si snack-uri. Ginerica a locuit cu parintii pina la nunta cu toate ca a cumparat apartamentul in urma cu 1 an.

Pasul 2: De la ginerica am plecat cu masini catre wedding company, de unde am luat the wedding car. Masina era un Mercedes decapotabil, rosu (asta e obligatoriu) decorat corespunzator.Masina a avut o mica problema, dar nimic ce nu a putut fi rezolvata cu o umbrela aplicata pe la motor.

Pasul 3: Toti barbatii au pornit spre casa miresei (si ea locuieste cu parintii pina la nunta) unde au avut loc citeva negocieri. Prima negociere a fost intre ginerica si socrii, negociere ce s-a rezolvat cu ceva bani. Urmatoarea negociere a fost intre ginerica si cele 9 prietene ale miresei care au inchis-o in dormitor si au blocat usa. Deschisul usii s-a facut cu niste bani, dar au urmat 5 “piedici” concretizate in intrebari cheie despre mireasa din categoria de ce o iubesti.

In timpul negocierile parintii miresei serveau musafirii cu un fel de supa cu bilute dulci.

Pasul 4: Dupa ce a platit in stinga si dreapta, ginerica si-a luat mireasa, zestrea si a plecat spre viitoarea casa. Convoiul de masini era format din Mercedes-ul rosu + 5 A6-uri tot de culoare rosie. Mireasa a plecat de acasa cu o singura geanta care era evident de culoare rosie. Atit la plecarea din casa cit si cind am ajuns la destinatie s-a dat cu petarde si artificii grupa mare.

Pasul 5: La viitoarea casa parintii ginerelui ne asteptau cu ceai si supa cu bilute dulci. Aici a fost un ritual de baut ceai in dormitor, mirii i-au servit pe musafiri cu ceai, ne-am pozat si am plecat spre restaurant.

Pasul 6: La restaurant am ajuns pe la ora 18:00 (unde erau 3 nunti in paralel intr-o zi random de miercuri). La intarea in restaurant ne-au intimpinat niste dragoni, artificii si pocnitori. Spre surprinderea mea nu a existat nici un fel de ceremonie cum e la noi cu preot si cu “da”.

La restaurant toata smecheria s-a desfasurat rapid (asta stiam): cind au dat drumul la mincare nu s-au oprit din adus timp de 3 ore, bautura curegea si ea (cu toate ca astia s-au pus in cap cu bere pentru ca alte chestii mai hard-core ii da pe spate instant).

De cum intrai in restaurant ii pasai mirelui sau unor indivizi pe acolo un plic rosu cu contributia ta baneasca la fericirea cuplului. Se pare ca se tine o contabilitate foarte exacta pe sumele pe care le primesti pentru ca esti obligat sa te duci la nunta celui care ti-a dat bani si sa cotizezi putin mai mult decit ti-a dat el. Sistemul functioneaza ca un fel de imprumut: eu vin la tine si-ti dau bani la nunta, tu vii la mine si-mi dai banii care i-am dat eu + ceva pe post de dobanda. Daca nu vrei sa te casatoresti nu ai nici o sansa sa-ti recuperezi banii :)

La nunta au fost 260 de musafiri…putini dupa spusele unui ucrainian casatorit cu o chinezoaica care a avut la nunta peste 600 de oameni si a umplut un restaurant cu 3 etaje. De dansat nu se dansa, au fost niste momente artistice cu niste copii care dansau, iar la un moment dat ginerele a dat cite un cadou la toti invitatii: un plic, rosu evident, cu 100 RMB (aprox 10 EUR) si un pachet de tigari (evaluat la alti 80 RMB, 8 EUR). Fiecare plic cadou servea si pe post de bilet la tombola unde s-au mai dat niste cadouri.

Mincarea a curs non-stop timp de 3 ore si a fost destul de fancy: supa de rechin, oua de porumbel, sashimi, fructe de mare, crab, peking duck si alte smecherii.

La ora 9 majoritatea chinezilor erau beti de la  bere si au inceput sa se care. La 21:30 jumatate din mese erau deja strinse, scena era demontanta, iar mirii mai se plimbau printre musafiri.

Pasul 7: dupa ce s-au tirat toti, ne-am dus la noua casa unde petrecerea a mai continuat pina pe la 4 dimineata cu bautura, mincarea, jocuri si discutii.

Mai sus spuneam ca este si un eveniment foarte trist pentru ca chinezii din dorinta lor de a copia stilul de viata european au uitat de cultura si obiceiurile lor si au reusit sa faca un mare kitsch:

- rochia de mireasa a fost purtata doar de la casa miresei pina la restaurant pentru ca acolo s-a schimbat cu alte 2 rochii.

- notiunea de rochie de mireasa nu are nici o logica pentru ca cel putin in cultura noastra ne ducem in fata preotului imbracat in mireasa, pe cind la ei nu exista acest ritual.

- rochia de mireasa nu era imbracata pentru prima data.. s-au mai costumat acum citeva luni cind au facut pozele pentru albumul foto.

E trist sa vezi cum o cultura veche de mii de ani este invadata de obiceiuri care nu au nici o legatura cu ea. Invazia asta culturala am vazut-o si de Valentine’s day in Shanghai cind toti se bucurau de o sarbatoare inventata de americani sa mai creasca putin vinzarile… din pacate nici romanii nu sunt departe: ne-am invatat repede cu Valentine’s day, Halloween, shopping malls, Mc Donald’s, KFC si mai stiu eu ce.

Pozele ca de obicei sunt in galeria mea.

Nu stiu ce e wrong cu orasul asta, dar in astea 6 zile cit am stat nu mi-a facut o impresie foarte buna. O gramada de zgirie nori, mall-uri si 20 de milioane de oameni prost crescuti. Din cite am dedus majoritatea turistilor de pe strada sunt chinezi imbogatiti veniti de la Poplaca sa caste gura la magazine. Preturile sunt foarte mari pentru China (in unele cazuri chiar mai mari decit in Romania si noi avem preturi mari), calitatea este indoielnica, iar serviciile scumpe si proaste. Turisti straini nu prea vezi pentru ca nu ai ce face, iar orasul nu este foarte friendly cu strainii: poti sa te sui in virful cladirilor sa vezi smogul de aproape, sa te plimbi prin The Bund (strazi cu niste cladiri mai vechi care o sa dispara in curind) si sa cumperi shit.

Pe Nan Jing din 5 in 5 metri esti asaltat de insi dubiosi care incearca sa te duca sa cumperi ceasuri si genti fake, sa maninci la restaurante over priced, sa te duci la un masaj special sau sa cumperi droguri. Ce mi se pare de nepermis este ca politia nu face nimic, mai ales ca traficul de droguri se pedepseste cu moartea pe aici.

Plimbatul pe strazi este periculos din cauza motociclistilor si a masinilor care nu respecta regulile de circulatie, nu opresc la stop si fac slalom prin multimea de oameni de pe trecerea de pietoni (inclusiv masina de politie era sa ne calce pe trecere cind noi aveam verde).

Orasul este foarte curat la nivelul strazii, poluare masa, iar infrastructura este impresionanta: autostrazi suspendate cu cite 6-9 benzi pe sens prin mijlocul orasului, 9 linii de metrou cu sute de statii, pasaje supra si sub-terane.

Orasul creste non-stop intr-un an cit altele in zece, dar parca ii lipseste ceva care sa-l transforme dintr-un oras Lego intr-un oras ce merita vizitat (asta daca rezolva si problema cu poluarea). Oricum in batalia pentru capitala financiara a Chinei, Hong Kong-ul cistiga detasat si nu prea vad schimbari de situatie in urmatorii 10 ani.

Poze nu prea am facut ca nu ai la ce si din cauza smogului nu vezi nimic.