Rio de Janeiro – Part I
Drumul
De la Sao Paulo aveam 2 variante de a junge la Rio: avion 45minute sau autobuz 6h. Avionul era prea scump (in jur de US$ 120) asa ca am ales autobuzul care facea aceiasi distanta in 6h si nu te complici prea mult. Autogara Tiete este undeva in nordul orasului si este huge – au in jur de 80 platforme de unde pleaca non-stop autobuze in toate directiile din Brazilia, inclusiv spre tarile din jur Argentina, Uruguay.
Dupa un mic research pe internet am ales compania 1001 pentru ca aveau niste autobuze double-deck, la parter 6 locuri first class, la etaj 40 locuri economy. Biletul la first class a fost cam US$ 40 / persoana (la economy era US$ 30, deci nu mare diferenta).
Drumul a fost foarte ok, s-a facut numai pe autostrazi si prin munti. Ne-am oprit undeva la jumatatea drumului pentru 30 minute sa mincam ceva (Evident ca restaurantele erau tot cu rodizio de pizza si cu “buffet a kilo” dupa cum le place lor).
Ce m-a socat era ca in the middle of nowhere, toaletele erau foarte curate, poate chiar mai curate decit toaletele unor restaurante din Bucuresti.
Peisajul este foarte misto, se aseamana cu Malaezia (ca si pe aici m-am dat cu autobuzele), vegetatie tropicala, majoritatea deluari toate inverzite.
Rio de Janeiro
Prima impresie cind am intrat in Rio a fost ca este mult mai jegos decit Sao Paulo – poate faptul ca autostrada trece prin zona mai gri a orasului a avut un impact major asupra mea.
Autogara unde am ajuns in Rio (nu stiu daca era singura, cert e ca era in zona portului) este mult mai mica si mai murdara, iar cind autobuzul a luat-o pe niste stradute deja ma gandeam ca ne livreaza direct in favela.
De la autogara am luat taxi (exista booth unde ii spui destinatia si-ti da un bilet pentru sofer cu suma) spre Copacabana unde era hotelul nostru. Soferul ne-a intrebat daca vrem sa platim suma fixa de pe bon R$ 25 sau sa puna aparatul.. am mers cu suma fixa.
Infrastructura rutiera a orasului este iar din categoria SF – sau mai bine zis cum nu o sa vada nici copiii copiilor nostrii in Bucuresti – autostrazi suspendate cu cite 4-5 benzi pe sens, tuneluri cu 6 benzi pe sens. Dupa iesirea din autogara orasul arata mult mai curat pentru intrasem in zona de sud. Am trecut pe linga Sambodrome unde in fiecare an are loc celebrul carnaval de la Rio. Constructia in sine nu-ti spune nimic, niste tribune lungi de 1 km.
Copacabana
Dupa ce treci printr-un tunel ajungi pe Av. Atlantico – un fel de Bulevardul Mamaia. Pe o parte este oceanul, iar pe vis-a-vis sunt cladirile. Bulevardul are 2 benzi pe sens pentru masini, pe centru loc de inca 2 benzi, iar pe margine sunt zone pietonale si pentru biciclisti.
La prima vedere peisajul este impresionant – esti intr-un fel de laguna iar in departare vezi munti impaduriti ce ies din apa.
Dupa ce m-am uitat mai atent pe partea cu cladirile am avut si prima dezamagire… eu ma asteptam la ceva ca mai jos (Soi Cowboy din Bangkok, picture from http://www.trekearth.com/gallery/photo928641.htm ca eu nu sunt pozar), in schimb am dat de o multime de blocuri de locuit, niste terase obosite presarate din loc in loc si citeva hoteluri. Copacabana este un cartier rezidential! Chiar si la fitze la noi pe herastrau erau mai multe terase decit pe toata Copacabana.
Hotelurile
Foarte scumpe, oribile, iar serviciile sub orice critica. Am stat la o chestie numita Othon California Classic – cred ca ii ziceau classic pentru ca mobilierul era de prin ’40 toamna si probabil tot atunci a vazut prima si ultima data un zugrav. Camera a costat US$ 120 / noapte, liftul nu mergea si a trebuit sa folosim liful angajatilor. Horror, noroc ca am stat doar 2 nopti.
Dupa 2 zile de classic ne-am mutat la un alt hotel: Windsdor Martinique sau asa ceva.. tot de 3* dar macar era curat si parea mai proaspat de 3-4 ani: lifturile functionau, cabina de dus chiar era ok, camera micuta dar suficient de mare cit sa nu te calci in picioare. Nimic special, 3* curate la un pret exceptional de US$ 140 / noapte (am prins o oferta de la Expedia cu buy 2 nights get 3 sau asa ceva de a iesit pretul asta bun). Dupa ce m-am intors in tara, Boby a mai ramas cu ceva treaba prin Rio si cind a vrut sa-si extinda hotelul i-au cerut US$ 250 pentru aceiasi camera. Insane. Tot cu Expedia a obtinut US$ 150 / noapte, care oricum este enorm.
Terasele
Pe partea cu cladirile din loc in loc erau niste terase cu mese afara unde se servea si mincare, iar pe vis-a-vis pe plaja erau terase branduite Skol care vindeau bere, sucuri si ceva salate. Fiind un cartier rezidential nu era prea multa galagie pe strada, terasele nu aveau muzica dupa cum ma asteptam eu.. cam seaca toata treaba. Unele terase Skol aveau ceva live music, dar foarte subtire fata de ce ma asteptam eu: muzica non-stop, lumea dansand samba pe strada etc.
Red light district-ul lor era compus din 3 baruri la un colt de strada unde se plimbau niste fete in fata barului, iar clientii se holbau la ele de la masa sorbind din niste beri. Exista si o discoteca / bar mai mare, numita HELP unde era acelasi lucru doar ca x10 in terms of persoane.
Plaja
Plaja lata pe alocuri, cu nisip foarte fin si curata. Apa curata cu valuri maricele si relativ rece cind am ajuns noi (exact dupa o perioada de ploi).
Ce mi-a placut la plaja au fost serviciile oferite de baietii care inchiriau echipament de plaja (scaune, umbrele etc) pentru ca erau foarte amabili. Se plimbau dupa tine si-ti puneau scaunul exact unde vroiai, era suficient sa ridici un deget ca se prezentau la tine si-ti aduceau sucuri, bere si ce-ti mai doreai, iti aranjau scaunul etc. Iar cel mai frumos, plata se facea la sfirsit cind plecai de pe plaja aveau ei un caiet in care isi notau ce ai consumat.
Pe plaja ca la noi, zeci de insi care vindeau orice de la papuci, creme, alune, inghetata, creveti, porumb, pepeni, brinza, mileuri, tricouri, palarii si mai stiu eu ce.
Pe toata plaja nu am vazut nici macar o gagica sa faca plaja topless.. nu stiu daca e ceva legal sau pur si simplu le e frica de cancerul la san.
Se vede ca lumea este belea cu mingea pentru ca jucau voley la greu si chiar erau meseriasi… erau mai multe terenurile de voley decit terase.
Read MoreSão Paulo – Viata
Populatia
São Paulo cred ca este cel mai diversificat oras din punct de vedere al natiunilor care traiesc aici. Avem cea mai mare comunitate de japonezi din afara Japoniei care au cartierul lor Liberdade, avem europeni (italieni, portughezi, germani), chinezi, coreeni, arabi, indieni si africani. Este foarte funny sa-i auzi pe japonezi vorbind portugheza.
Mincarea
Sunt mii de restaurante in tot orasul, destul de greu de gasit daca o iei la pas pe strazi pentru ca sunt foarte rasfirate. Se pare ca brazilienii sunt fani ‘all you can eat’ si ‘open buffet’. Sunt foarte multe localuri a kilo unde platesti un pret pe 100g de mincare: iti umpli o farfurie cu ce vrei de la salate la fripturi, o pui pe cantar si platesti in general R$ 2 / 100g.
Un alt stil de a minca foarte popular este Rodizio care poate sa fie de carne sau altele gen Pizza (nu l-am incercat, dar il gasesti everywhere). Cum sta treaba aici ? Pai platesti o taxa fixa sa intri in restaurant unde ai la dispozitie un bufet cu salate, iar la masa ai un cartonas care pe o parte e rosu pe alta e verde. Printre mese se plimba non-stop insi cu diverse tipuri de carne. Daca ai cartonasul verde vine si-ti prezinta carnea, iar daca vrei iti taie o bucata pe loc. Cind vrei sa iei o pauza, pui cartonasul rosu.
Din restaurantele care le-am incercat, Jardineira Grill a fost de departe cel mai SF restaurant in care am fost. Pentru o taxa de R$ 75 ai un rodizio din 21 tipuri de carne (nu am reusit sa incerc decit 8 tipuri), un salad bar cu tot ce-ti poti imagina de la salate, brinzeturi imputite, sushi. Serviciul a fost incredibil (oscilez intre locul 2 sau 3 din topul meu personal al celor mai bune servicii care le-am primit), oamenii misunau pe linga tine, nu conta ca este sef de sala sau baiat ce cara carnea toti aveau grija de masa ta.
PS: exista si in Bucuresti un restaurant numic Carnivoare, care pot spune cu mina pe inima ca este o gluma proasta in comparatie cu toate restaurantele pe care le-am incercat pe aici. Ultima data cind am fost la Carnivore (anul trecut) habar nu aveau sa taie carnea, au reusit sa verse grasime pe noi, mai aveau putin si ne scoteau ochii cu cutitele, aveau doar citeva tipuri de salate.. o experienta de-a dreptul horror.
Muzica
Dupa ce te giftuiesti bine cu carne, merge la fix sa te relaxezi intr-un club de Jazz. Boby a gasit pe internet un club foarte misto: Bourbon Street unde marti si miercuri a cantat Jane Monheit. Miercuri la ora 23:00 cind a inceput Jane sa cinte, clubul era plin, toata lumea avea rezervari – noi am avut noroc ca eram niste straini pocniti si ne-au gasit loc la o masa intre niste localnici. Nu pot sa zic ca sunt un fan jazz, dar dupa ce asisti la un asemenea show live iti schimbi total perceptia: a fost incredibil. Jane si oamenii care o acompaniau (pian, contrabas si tobe) au venit tocmai de la NY ca sa sustina 2 show-uri (marti si miercuri) in fata unei audiente de doar 150 de persoane.
Siguranta
Inainte sa zbor spre Brazilia pe unde citeam toata lumea vorbea despre securitatea mea, dar sincer sa fiu nu am simtit pentru nici un moment ca as fi in pericol. Poate daca te plimbi prin cele mai dubioase cartiere (vezi zonele mai scunse din ferentari) ai ceva probleme, dar prin zonele centrale (si am mers ceva) nu am avut nici cea mai mica problema. In plus toata lumea ne lua drept brazilieni si nu se prindeau ca suntem straini pentru ca romana seamana foarte mult cu portugheza.
Next
Am luat un autobuz si 6 ore mai tirziu am ajuns in Rio. Despre calatorie si Rio in alt post, acum ma duc la micul dejun.
Read MoreSão Paulo – Orasul
Din pacate cuvantul “enorm” nu poate reprezenta cu adevarat ceea ce inseamna Sao Paulo. Inca de la aterizare am vazut intinderi vaste de dealuri taiate de autostrazi si presarate cu lacuri, rauri, case si blocuri.
Am aterizat pe Guarulhos International Airport (GRU) cu o cursa Air France de la Paris. Nu pot sa zic ca zborul a fost foarte placut pentru ca Airbuf-ul A330 era putin cam old, iar scaunele strimte si foarte tari: dupa citeva ore de zbor deja fundul era aplatizat.
Aeroportul este maricel din ce am vazut eu, dar nu impresionant, iar managementul destul de prost: la coada la pasaport era o imbulzeala pentru ca nu aveau linii facute, nu prea sunt semne care sa te indrume.
Pentru ca am fost lenes si nu am studiat metoda de transport de la aeroport spre oras, am luat un taxi pina la hotel. Exista niste ghisee unde le spui adresa unde mergi, duduia iti tipareste 2 bonuri cu adresa si suma de plata. Indiferent pe ce drum o ia soferul, tu platesti cit scrie pe bilet. Pe noi ne-a costat 87.80 R$ (aprox 30 EUR) pentru 27 km pina la hotel.. scump dupa standardele mele.
Hotelul Estanplaza Paulista este foarte ok pentru cele 3 stele pe care le are. Camera este destul de mare, paturile sunt misto, avem internet free (chiar daca nu a mers mai mult de 24h), micul dejun este inclus in pret, iar locatia este centrala cu gaze: fix in spatele Intercontinental, la 2 strazi de Av. Paulista intr-o zona rezidentiala. Total US$ 90/noapte. Piesa de rezistenta a micului dejun este insul care cinta live la pian in timp ce tu incerci sa alegi ceva din cele 20 de feluri de prajituri, fructe si alte goodies.
Transportul prin oras
Dupa ce am mers pe jos mai mult de 20 de km am decretat ca e cazul sa folosim mijloace de transport mai automatizate: metrou, autobuze si taxi-uri. Se poate practica mersul pe jos, dar orasul fiind pe dealuri (multe) urci si cobori de-ti vine rau. Reteaua de transport este destul de dezvoltata cu 4 linii de metrou si nenumarate (cred ca sute) linii de autbuz. Poti sa-ti cumperi “Bilhete Unico”: un card activ (gen Octopus in Hong Kong, EZLink in Singapore, Oyster in Londra) pe care pui bani si cu care te poti plimba in voie. O calatorie cu metroul este R$ 2.55 (in jur de 3.6 RON).
Taxi-ul este scump, costa R$ 2.1 (3 RON) pe km, iar pornirea este R$ 3.5. Foarte multe taxi-uri sunt Logan-uri cu sigla de Renault (nu scrie nicaieri Dacia pe ele).
Orasul este strabatut de mai multe autostrazi (cind veneam de la aeroport mergeam pe o autostrada cu 8 benzi pe sens), strazile mici (cu 3 benzi) sunt cu sens unic, iar marile bulevarde au cite 4-5 benzi pe sens. Nu exista masini parcate pe margine, absolut toate cladirile au parcare subterana sau locuri de parcare in fata si cu toate asta traficul este infernal.
Prin oras
Cum spuneam mai sus se vede ca orasul a crescut rapid in suprafata pentru ca este vast si diversificat. Fiecare cartier este altfel, exista un fel de ‘centru al orasului’ dar in realitate fiecare cartier are cite un centru cu specific.
Prin toate ghidurile se spune ca SP nu este un oras turistic.. dar totusi unde traiesc 20 milioane de oameni se intimpla ceva. Exista catedrale, parcuri, cladiri interesante, muzee, multe galerii de arta, stadioane si chiar cartiere cu totul (Liberdade) care sunt atractii.
Faptul ca este un oras de business schimba putin modul de asezare al restaurantelor si barurilor, similar cu Bucuresti: peste tot si doar pour les connaisseurs. Doar in orasele turistice gasesti strazi cu zeci de restaurante unul linga altul, aici gasesti cite un colt de strada cu 2-3 restaurante, niciodata la bulevard, dar daca mergi pe stradute gasesti din loc in loc cite un restaurant mic, un barulet.
Cu cafenelele si terasele in aer-liber stau chiar foarte prost si nu am descoperit de ce. In zona de shopping de fitze exista 2 cafenele si alea full pentru cele 4-5 mese.
Am vizitat un shopping mall – se pare ca cel mai mare din cele 70 existente – care este de departe cel mai misto mall pe care l-am vizitat pina acum (se bate doar cu Paragon din Kuala Lumpur) din punct de vedere al magazinelor, curateniei si ofertei.
Orasul este foarte complicat si iti trebuie 2 facultati ca sa intelegi exact ce se intimpla: din cauza dealurilor dai de autostrazi suspendate, tuneluri, intersectii enorme, cladirile te pacalesc de la distanta.
Locuintele
Zona in care stam se numeste Jardines si este in spatele centrului de business Av. Paulista, evident pe niste dealuri. Zona este una rezidentiala de genul clasa de mijloc, plina de complexe de apartamente, hoteluri si magazine.
Ca si in Manila se pare ca securitatea aici este destul de dura: orice cladire de apartamente este ingradita si pazita non-stop de gardieni, iar unele garduri sunt chiar electrificate in virf. Aceste complexe rezidentiale arata foarte misto: cu gradini mari pline de verdeata, cu lobby si parcari la subsol. As vrea sa vad si eu in bucuresti macar jumatate din development-uri in stilul asta.
Read MoreNunta in China
La sirul nenumarat de nunti la care am participat in ultimii ani, ieri s-a adaugat si nunta partenerului meu de afaceri chinez. Un eveniment interesant, dar si foarte trist in acelasi timp.
Cum au decurs lucrurile:
Pasul 1: Toata smecheria a inceput la ora 12 cind femeile au fost livrate la casa miresei sa o ajute cu pregatitul, iar barbatii au mers la casa ginerelui. In China ginerica trebuie sa aiba o casa unde o sa stea cu viitoare sotie, casa ce sta nelocuita pina in ziua nuntii. Dupa cum spunea si Paul (partenerul meu) “if you don’t have an apartment, nobody will take you“.
Cind am ajuns la noua casa, ginerica si cu parintii scoteau plasticele de pe mobila si intimpinau musafirii cu ceai si snack-uri. Ginerica a locuit cu parintii pina la nunta cu toate ca a cumparat apartamentul in urma cu 1 an.
Pasul 2: De la ginerica am plecat cu masini catre wedding company, de unde am luat the wedding car. Masina era un Mercedes decapotabil, rosu (asta e obligatoriu) decorat corespunzator.Masina a avut o mica problema, dar nimic ce nu a putut fi rezolvata cu o umbrela aplicata pe la motor.
Pasul 3: Toti barbatii au pornit spre casa miresei (si ea locuieste cu parintii pina la nunta) unde au avut loc citeva negocieri. Prima negociere a fost intre ginerica si socrii, negociere ce s-a rezolvat cu ceva bani. Urmatoarea negociere a fost intre ginerica si cele 9 prietene ale miresei care au inchis-o in dormitor si au blocat usa. Deschisul usii s-a facut cu niste bani, dar au urmat 5 “piedici” concretizate in intrebari cheie despre mireasa din categoria de ce o iubesti.
In timpul negocierile parintii miresei serveau musafirii cu un fel de supa cu bilute dulci.
Pasul 4: Dupa ce a platit in stinga si dreapta, ginerica si-a luat mireasa, zestrea si a plecat spre viitoarea casa. Convoiul de masini era format din Mercedes-ul rosu + 5 A6-uri tot de culoare rosie. Mireasa a plecat de acasa cu o singura geanta care era evident de culoare rosie. Atit la plecarea din casa cit si cind am ajuns la destinatie s-a dat cu petarde si artificii grupa mare.
Pasul 5: La viitoarea casa parintii ginerelui ne asteptau cu ceai si supa cu bilute dulci. Aici a fost un ritual de baut ceai in dormitor, mirii i-au servit pe musafiri cu ceai, ne-am pozat si am plecat spre restaurant.
Pasul 6: La restaurant am ajuns pe la ora 18:00 (unde erau 3 nunti in paralel intr-o zi random de miercuri). La intarea in restaurant ne-au intimpinat niste dragoni, artificii si pocnitori. Spre surprinderea mea nu a existat nici un fel de ceremonie cum e la noi cu preot si cu “da”.
La restaurant toata smecheria s-a desfasurat rapid (asta stiam): cind au dat drumul la mincare nu s-au oprit din adus timp de 3 ore, bautura curegea si ea (cu toate ca astia s-au pus in cap cu bere pentru ca alte chestii mai hard-core ii da pe spate instant).
De cum intrai in restaurant ii pasai mirelui sau unor indivizi pe acolo un plic rosu cu contributia ta baneasca la fericirea cuplului. Se pare ca se tine o contabilitate foarte exacta pe sumele pe care le primesti pentru ca esti obligat sa te duci la nunta celui care ti-a dat bani si sa cotizezi putin mai mult decit ti-a dat el. Sistemul functioneaza ca un fel de imprumut: eu vin la tine si-ti dau bani la nunta, tu vii la mine si-mi dai banii care i-am dat eu + ceva pe post de dobanda. Daca nu vrei sa te casatoresti nu ai nici o sansa sa-ti recuperezi banii :)
La nunta au fost 260 de musafiri…putini dupa spusele unui ucrainian casatorit cu o chinezoaica care a avut la nunta peste 600 de oameni si a umplut un restaurant cu 3 etaje. De dansat nu se dansa, au fost niste momente artistice cu niste copii care dansau, iar la un moment dat ginerele a dat cite un cadou la toti invitatii: un plic, rosu evident, cu 100 RMB (aprox 10 EUR) si un pachet de tigari (evaluat la alti 80 RMB, 8 EUR). Fiecare plic cadou servea si pe post de bilet la tombola unde s-au mai dat niste cadouri.
Mincarea a curs non-stop timp de 3 ore si a fost destul de fancy: supa de rechin, oua de porumbel, sashimi, fructe de mare, crab, peking duck si alte smecherii.
La ora 9 majoritatea chinezilor erau beti de la bere si au inceput sa se care. La 21:30 jumatate din mese erau deja strinse, scena era demontanta, iar mirii mai se plimbau printre musafiri.
Pasul 7: dupa ce s-au tirat toti, ne-am dus la noua casa unde petrecerea a mai continuat pina pe la 4 dimineata cu bautura, mincarea, jocuri si discutii.
Mai sus spuneam ca este si un eveniment foarte trist pentru ca chinezii din dorinta lor de a copia stilul de viata european au uitat de cultura si obiceiurile lor si au reusit sa faca un mare kitsch:
- rochia de mireasa a fost purtata doar de la casa miresei pina la restaurant pentru ca acolo s-a schimbat cu alte 2 rochii.
- notiunea de rochie de mireasa nu are nici o logica pentru ca cel putin in cultura noastra ne ducem in fata preotului imbracat in mireasa, pe cind la ei nu exista acest ritual.
- rochia de mireasa nu era imbracata pentru prima data.. s-au mai costumat acum citeva luni cind au facut pozele pentru albumul foto.
E trist sa vezi cum o cultura veche de mii de ani este invadata de obiceiuri care nu au nici o legatura cu ea. Invazia asta culturala am vazut-o si de Valentine’s day in Shanghai cind toti se bucurau de o sarbatoare inventata de americani sa mai creasca putin vinzarile… din pacate nici romanii nu sunt departe: ne-am invatat repede cu Valentine’s day, Halloween, shopping malls, Mc Donald’s, KFC si mai stiu eu ce.
Pozele ca de obicei sunt in galeria mea.
Read MoreShanghai
Asta e ultima noapte in Shanghai, iar miine ma car la Wenzhou cu ceva treaba si la nunta partenerului meu chinez.
Nu stiu ce e wrong cu orasul asta, dar in astea 6 zile cit am stat nu mi-a facut o impresie foarte buna. O gramada de zgirie nori, mall-uri si 20 de milioane de oameni prost crescuti. Din cite am dedus majoritatea turistilor de pe strada sunt chinezi imbogatiti veniti de la Poplaca sa caste gura la magazine. Preturile sunt foarte mari pentru China (in unele cazuri chiar mai mari decit in Romania si noi avem preturi mari), calitatea este indoielnica, iar serviciile scumpe si proaste. Turisti straini nu prea vezi pentru ca nu ai ce face, iar orasul nu este foarte friendly cu strainii: poti sa te sui in virful cladirilor sa vezi smogul de aproape, sa te plimbi prin The Bund (strazi cu niste cladiri mai vechi care o sa dispara in curind) si sa cumperi shit.
Pe Nan Jing din 5 in 5 metri esti asaltat de insi dubiosi care incearca sa te duca sa cumperi ceasuri si genti fake, sa maninci la restaurante over priced, sa te duci la un masaj special sau sa cumperi droguri. Ce mi se pare de nepermis este ca politia nu face nimic, mai ales ca traficul de droguri se pedepseste cu moartea pe aici.
Plimbatul pe strazi este periculos din cauza motociclistilor si a masinilor care nu respecta regulile de circulatie, nu opresc la stop si fac slalom prin multimea de oameni de pe trecerea de pietoni (inclusiv masina de politie era sa ne calce pe trecere cind noi aveam verde).
Orasul este foarte curat la nivelul strazii, poluare masa, iar infrastructura este impresionanta: autostrazi suspendate cu cite 6-9 benzi pe sens prin mijlocul orasului, 9 linii de metrou cu sute de statii, pasaje supra si sub-terane.
Orasul creste non-stop intr-un an cit altele in zece, dar parca ii lipseste ceva care sa-l transforme dintr-un oras Lego intr-un oras ce merita vizitat (asta daca rezolva si problema cu poluarea). Oricum in batalia pentru capitala financiara a Chinei, Hong Kong-ul cistiga detasat si nu prea vad schimbari de situatie in urmatorii 10 ani.
Poze nu prea am facut ca nu ai la ce si din cauza smogului nu vezi nimic.
Read MoreBangkok to Shanghai
Nu cred ca o sa inteleg niciodata cum calculeaza companiile aeriene pretul pentru bilete cert e ca zborul Bangkok – Shanghai cu Thai Airways a fost mai ieftin la business class decit la economy asa ca am calatorit in style. Avionul, un 747, era putin cam vechi, in schimb mincarea si confortul au fost chiar misto: 4 course lunch cu brinzeturi si fructe la sfirsit.
In loc sa iau Maglev-ul am luat un taxi din aeroport pentru ca nu stiam exact unde este hotelul. Oricum nu m-a ajutat prea mult pentru ca soferul nu vorbea o boaba engleza, nu intelegea cind ii spuneam Le Meridien, iar adresa hotelului a fost complet inutila pentru ca hotelul nu era la strada. Dupa ce ne-am invirtit de ne-a venit acru, am sunat la hotel si am pus-o pe o duduie sa-i explice in chineza soferului cum sa ajunga.
Chiar daca ziceam ca vreau sa stau in Jin Mao la Grand Hyatt am bookat o camera la Le Royal Meridien pentru ca era mult mai ieftin si pentru ca este pozitionat pe zona pietonala a Nan Jing Road-ului. Hotelul este interesant cu lobby-ul la etajul 11 (deasupra unui mall), am camera la etajul 38 din 66, am vedere la The Bund, in schimb camera este foarte dubioasa: cind intri in camera intri defapt in baie care este open cu wc-ul si dusul separate cu pereti de sticla.
Orasul la prima vedere are o problema majora: poluarea. Cam asa nu se vede de la hotel skyline-ul. La nivelul strazii nu ai probleme cu vizibilitatea, dar daca incepi sa respiri greu, sa-ti simti gitul plin de praf si te uiti dupa soare intelegeti imediat care este problema.
Nan Jing Road este plina de magazine de lux (brand-uri care in alte orase de fitze nu au nici un magazin aici au cite 2 pe aceiasi strada, gen Vacheron Constantin), mall-uri si baieti care incearca sa-ti vanda ceasuri fake, droguri sau femei.
Azi ne-am luat si un fel de teapa, inca nu suntem siguri pentru ca planul pare destul de bine elaborat. Cind ne plimbam pe linga girla un grup de tineri (studenti gen) au intrat in vorba cu noi, sa le facem o poza etc. Din una in alta ne-au invitat la o ceainarie la un ritual al ceaiului sa testam mai multe tipuri de ceai. La ceainarie intr-o camera o chinezoaica ne-a preparat mai multe tipuri de ceai, ne-a explicat cum se bea fiecare, ce puteri miraculoase are, iar la final a venit cu o nota de plata putin cam prea mare. Nota de plata s-a impartit la citi eram si ne-a revenit la plata cam 500 RMB (aprox 250 RON) de persoana, asta in conditiile in care ceainaria nu era cine stie ce smecherie iar o masa in 2 la un restaurant mai upscale aseara a fost doar 400 RMB. Nu suntem foarte siguri daca a fost un plan sa ne duca la ceainarie sa facem consumatie sau daca erau doar niste baieti buni care se bucurau ca stau de vorba cu niste turisti. Noi credem ca e prima varianta pentru ca e plin de scammeri pe strada care incearca sa te agate cu tot felul de oferte si am citit pe internet si alte cazuri similare, dar nu chiar asa elaborate. Damage-ul pentru noi nu a fost asa mare mai ales ca am baut ceai timp de 2h si ne-au povestit despre obiceiurile si cultura lor. O sa studiem zilele urmatoare preturile din alte ceainarii si o sa dam verdictul final.
Read More