Tocmai s-a anuntat ca in timpul summit-ului NATO de la Bucuresti, in perioada 2-4 Aprilie, aeroporturile Baneasa si Otopeni vor fi inchise traficului civil... adica nici o cursa comerciala.  Pazea ca asta este doar inceputul :) Acum 2 ani am prins summit-ul NATO din Riga si locuiam chiar intr-o zona de securitate. Pe o raza de aprox 1 km in jurul punctului de desfasurare s-au pus garduri pazite de soldati cu arme. Nu aveai voie in zona decit pe jos si doar daca locuiai in zona.. asta dupa ce ti se facea un control de rigoare in rucsac.

Aeroportul a fost inchis, magazinele din zonele de securitate au fost inchise, hotelurile erau rezervate si nu aveai voie sa intri decit cu legitimatie, oamenii au plecat din oras, iar Riga era un oras fantoma.

Interesant ca acum locuiesc  vis-a-vis de Casa Poporului unde o sa se desfasoare ostilitatile.. sa vedem ce securitate aplica baietii pentru ca pina la ora asta nu au facut publice planurile. Oricum eu va recomand sa va luati vacanta in perioada 1-6 Apr.